Deputatul AUR Mircia Chelaru a declarat, marţi, în plen, la Ora Guvernului, că fenomenul consumului de droguri reprezintă "un cataclism social", "o ameninţare catastrofală la securitatea biologică a naţiunii", menţionând că "România de astăzi este rezultatul acumulării defectelor unor politici publice dezastruoase practicate de guvernări succesive".
"Domnule ministru, pe de o parte, înfiorat de criticile unora, pe de altă parte, îngrijorat de osanalele altora, am ajuns la concluzia că totuşi este o răfuială între vechi prieteni. În sensul acesta, pe locul pe care staţi, am încercat să depersonalizez pur şi simplu omul, pe locul acela acum putea să fie, din literatură, până şi Nicoară Potcoavă sau Lică Sămădău, situaţia ar fi fost aceeaşi. De ce domnilor? Pentru că România de astăzi este rezultatul acumulării defectelor unor politici publice dezastruoase practicate de guvernări succesive. Aceste guvernări succesive, eu, personal, le acuz încârdăşire cu clanurile statului subversiv. Pentru că ceea ce se întâmplă în România de astăzi, se practică o subversiune care duce la prăbuşirea autorităţii şi valorii instituţionale ale statului român", a afirmat Chelaru, în şedinţa Camerei Deputaţilor la care a participat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
El a mai susţinut că "infrastructura instituţională de protecţie şi de ripostă este deja debilă şi descalificată", menţionând că aceasta "este specifică statului recunoscut de preşedinte ca stat eşuat".
Chelaru a spus că, în acest context, nu sunt "prea multe acuze" de adus ministrului Predoiu.
"Iată de ce am fost atent la ideea că acest consum de droguri unii îl transformă deja într-un fenomen. Nu, domnule ministru, nu, dragi colegi, este un cataclism social, este o ameninţare catastrofală la securitatea biologică a naţiunii. Şi cred că la asta s-a gândit domnul preşedinte când a intenţionat să convoace Consiliul Suprem de Apărare.
El a mai spus că măsurile expuse de ministru sunt aplicabile, "plecând de la prezumţia de credinţă".
"Domnule ministru, din păcate, măsurile le tratez ca pe nişte îndiguiri în faţa unui tsunami necruţător. Şi ştim de ce, aş putea chiar merge la o anumită trimitere de proverb: butoiul pe care îl aveţi are prea multe găuri, iar dumneavoastră prea puţine dopuri. Cauzele nu le găsim numai la insuficienţa unor acţiuni deloc specifice, ci a întregii societăţi care este în devălmăşie", a adăugat Chelaru.
Chelaru (AUR): Fenomenul consumului de droguri - un cataclism social
Explorează subiectul
Articole Similare

84
Consilier prezidențial pe Educație, despre greva profesorilor: "E un fel de bombă nucleară. Pentru binele copiilor noștri sper să nu se ajungă acolo"
84

474
Război pe rețelele sociale - Daniel Funeriu îl contrazice pe Raed Arafat: 'Am o propunere mult mai bună' / Ideea ar putea schimba regulile în UE
474

1.692
Secretarul general al PSD denunță tendințele autocratice ale lui Bolojan: „Guvernăm împreună doar dacă luăm decizii împreună”
1.692

10.846
Scandal cât casa în PNL, după declarația Alinei Gorghiu! Un liberal vechi a ridicat cortina: „De ce te-ai lăsat pe 'lăbuța pricepută' a unor labagii!?”
10.846

1.393
Mesaj de la Cotroceni în scandalul interzicerii rețelelor sociale pentru minori: Se poate face o analiză!
1.393

4.538
Se încinge serios meciul în PNL: Un senator liberal lovește puternic în Ilie Bolojan. Se testează încrederea premierului în Parlament
4.538

3.433
Nume vehiculat la Educație, dar fără negocieri: ce spune fostul PSD-ist Daniel Breaz despre varianta preluării funcției
3.433

5.592
Nicușor Dan obține o mică victorie la Curtea Constituțională
5.592

60
SOS România cere măsuri urgente pentru pacienții oncologici și anularea neplății primei zile de concediu medical
60

2.747
Judecătorii CCR tranșează bătălia din Parlament: Parlamentarii violenți vor putea fi interziși, dar numai în anumite condiții
2.747

4.270
Ce i-a spus Ilie Bolojan lui Kelemen Hunor despre scăderea impozitelor: premierul cere timp pentru o decizie
4.270

4.599
Gheorghe Piperea îl toacă pe Nicușor Dan, după raportul SUA privind alegerile din România: Așa ceva se lasă cu demiteri și pușcărie
4.599

159
Deputatul Emanuel Ungureanu cere DNA explicaţii despre dosarul zborurilor Nordis-Ciolacu
159

















Comentează