Cererea globală de ţiţei ar urma să scadă cu 910.000 barili pe zi (bpd) în primul trimestru din acest an, a estimat Agenţia Internaţională a Energiei (EIA), deoarece extinderea rapidă a epidemiei de coronavirus (Covid-19) a redus activitatea economică şi călătoriile, sporind spectrul unei recesiuni globale, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Piaţa aurului negru a fost afectată de decizia Arabiei Saudite de a reduce drastic preţul la ţiţei, adoptând o strategie de "pământ pârjolit" după eşecul negocierilor care au avut loc săptămâna trecută între OPEC şi Rusia. La aceste negocieri părţile nu au reuşit să se înţeleagă asupra unor reduceri suplimentare de producţie.
Luni, preţul ţiţeiului a înregistrat cea mai mare scădere produsă într-o singură zi după data de 17 ianuarie 1991 (când a început primul război din Golf).
Pentru primul trimestru din acest an, Agenţia Internaţională a Energiei se aşteaptă pe plan global la o scădere a consumului de ţiţei şi de combustibili lichizi cu 910.000 barili pe zi (bpd) faţă de anul anterior, la 99,06 milioane bpd. Anterior, EIA previzionase o creştere a cererii cu 320.000 bpd.
În SUA, Agenţia Internaţională a Energiei se aşteaptă la o creştere a producţiei de ţiţei cu 760.000 bpd în 2020, la 12,99 milioane bpd, şi la o scădere cu 330.000 bpd anul viitor, la 12,66 milioane bpd.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Cererea globală de ţiţei ar urma să scadă cu 910.000 barili pe zi
Articole Similare

2.376
Planul Rusiei pentru „acapararea” României: „unire” între Rusia, Ucraina, România și Bulgaria / Ripostă „violentă” din țara noastră, la cel mai înalt nivel
2.376

655
Lukoil explică de ce a dat statul român în judecată, în scandalul sancțiunilor SUA: E caz de forță majoră
655

30
BMW vrea să obţină exceptarea de taxe vamale pentru vehiculele electrice Mini "made in China"
30

35
Președintele INS: Lansăm un nou concept de dezvoltare a Institutului Naţional de Statistică
35

27
Un oraș din Spania dublează taxa turistică pentru a finanţa construcţia de locuinţe accesibile
27

5.000
Primul profesor de mare anvergură care îi dă dreptate la Bolojan cu tăierea sporului de doctorat: „Știu că îmi vor sări mulți în cap”
5.000

3.258
Fost vameș, doctor 'plagiator' și manager controversat: Curtea de Conturi dezvăluie prăpădul financiar de la Spitalul Witting | DOCUMENT
3.258

56
Comisia Europeană propune includerea țărilor din Balcanii de Vest în regimul 'Roam Like at Home'
56

69
Rusia și Iranul, într-un război al prețurilor pentru China: Petrolul ajunge la reduceri record
69

39
Comisia Europeană propune un nou regulament simplificat pentru ajutoarele de stat
39

2.002
Şeful JP Morgan trage semnalul de alarmă: 'Deciziile proaste' ale băncilor ar putea declanșa o criză ca în 2008
2.002

51
Leul s-a apreciat în raport cu euro, dar a scăzut faţă de dolarul american
51

129
Curs valutar, 25 februarie
129

















Comentează