Cercul Militar Naţional, una dintre cele mai vechi instituţii militare româneşti, aniversează 142 de ani de existenţă, iar cu acest prilej va fi organizată sâmbătă Ziua porţilor deschise, eveniment în cadrul căruia publicul va putea vizita mai multe săli şi saloane, printre care Rotonda Mareşalilor, Colecţia de Artă Contemporană Românească, Sala Alba-Iulia, Sălile Gotică, Bizantină şi Norvegiană, precum şi Galeria Artelor informează Agerpres.
"Cercul Militar Naţional este una dintre cele mai vechi instituţii militare româneşti având, practic, vârsta Independenţei ţării. Statutul Cercului prevedea un cadru propice pentru întâlnirile şi activităţile ofiţerilor în afara cazărmii şi avea rolul principal de a stimula şi consolida sentimentul demnităţii personale şi prestigiul militar în viaţa socială. Prin statutele sale funcţionale, Cercul Militar Bucureşti a fost pus sub Înaltul Patronaj al Regelui Carol I şi avea ca preşedinte de onoare pe ministrul de război. A funcţionat multă vreme ca o instituţie de drept privat a corpului ofiţerilor, iar activităţile militare, educative şi culturale erau asigurate financiar prin cotizaţiile membrilor", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale remis vineri AGERPRES.
Potrivit acestuia, până la finalizarea actualului palat, Cercul Militar a funcţionat în diverse sedii închiriate, situate în centrul oraşului.
"De-a lungul timpului, fie că s-a numit, între anii 1876-1948, Cercul Militar din Bucureşti, Casa Centrală a Armatei - între anii 1949-1990 şi Cercul Militar Naţional, începând cu anul 1991, instituţia a păstrat şi continuă să păstreze şi să promoveze cu sfinţenie tradiţia militară, valorile şi zestrea culturală românească, prin gama întreagă de activităţi desfăşurate", se mai arată în comunicat.
Palatul Cercului Militar Naţional a fost construit între anii 1911-1916, din dorinţa şi, în special, prin contribuţia financiară a ofiţerilor membri ai Cercului Militar din Bucureşti.
Intrarea României în război, în august 1916, a amânat, însă, toate lucrările iar, în cele din urmă, edificiul a fost inaugurat oficial în anul 1923, în prezenţa Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria.
"Palatul Cercului Militar Naţional este un monument istoric şi de arhitectură, proiectat în stilul neoclasic francez de arhitectul Dimitrie Maimarolu, care a colaborat cu inginerii Anghel Saligny şi Elie Radu pentru realizarea fundaţiei şi cu arhitectul francez Ernest Doneaud pentru decoraţiunile interioare, deosebit de expresive. Palatul are 26 de săli şi saloane, decorate cu simboluri militare şi cu lucrări de artă importante. Recent a fost gândită şi realizată Sala Marte. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul subiectelor pe care le cuprinde, compuse şi realizate de pictorul Andrei Damo, un artist plastic care ne propune o incursiune inedită sub semnul lui Marte în lumea plină de mister a mitologiei şi legendelor inspirate de războaie, zeităţi, regi, împăraţi, voievozi sau domnitori", mai menţionează sursa citată.
Palatul Cercului Militar Naţional îşi va deschide porţile pentru public sâmbătă, între orele 11,00 şi 15,00.
Vizitatorii vor fi aşteptaţi la intrarea principală a instituţiei, din strada Constantin Mille nr. 1, unde, pe grupuri, vor putea lua parte la un tur ghidat al principalelor săli şi saloane, începând cu Salonul Fondatorilor, Sala de Marmură, Sala Maură, Sala Marte, Rotonda Mareşalilor, Sala Mihai Eminescu, Colecţia de Artă Contemporană Românească, Sala Alba-Iulia, Sala de Spectacole, Sala Cinema, Sălile Gotică, Bizantină şi Norvegiană, Galeria Artelor etc.
Cercul Militar Naţional își deschide porțile cu ocazia aniversării a 142 de ani de existenţă
Explorează subiectul
Articole Similare

28
Bărbat din Pitești, arestat preventiv după ce a lovit un altul în apropierea unei săli de jocuri de noroc
28

84
Turiștii au renunțat să mai vină la săniuș în zona Lacului Sfânta Ana
84

3.835
DIICOT lovește o mega-rețea: prima condamnare în dosarul în care un „om de paie” a pus mâna pe terenuri de 13,7 milioane de euro
3.835

24
Poliția Locală Ploiești a aplicat amenzi de 27.000 lei pentru comercianții de flori și mărțișoare
24

2.603
Elevi români rămași blocați în Dubai din cauza războiului SUA-Iran vor primi absențe, informează Inspectorul școlar general al ISJ Vrancea
2.603

43
Fermierii din Covasna vor putea vinde produse locale printr-o platformă online
43

67
Peste 100 de beach-baruri care funcționau ilegal pe litoralul românesc au fost demolate
67

14
Risc mare de avalanșă în Carpații Meridionali. Stratul de zăpadă atinge aproape doi metri
14

252
O femeie a rămas fără un picior după un accident în lanț provocat de un șofer care a trecut pe roșu la semafor, în Brăila
252

124
Biserica Ortodoxă a reușit, prin resursele proprii, să scoată oamenii din Israel și din zona de conflict
124

79
Expert european (ECHA) avertizează: Dacă nu îi sprijinim, îi pierdem, iar alte țări îi vor valorifica. Dialog strategic între Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și președintele European Council for High Ability
79

80
Piața auto din România, în declin. Românii nu mai dau bani nici pe mașini noi, nici pe SH
80

8.293
BREAKING Ministrul Justiției a făcut nominalizările la șefia Parchetului General, DNA și DIICOT
8.293

















Comentează