În primele cinci luni din mandatul lui Ilie Bolojan au fost reduse mai mult de 25.000 de posturi. Potrivit datelor oficiale, învățământul a fost cel mai afectat, pentru că aproape 18.000 au provenit din acest sector, arată datele oficiale. Totuși, unele instituții au înregistrat creșteri de personal.
Sectorul Educației a fost cel mai afectat de reforma guvernului Bolojan. Aproximativ 18.000 de posturi au fost eliminate, o mare parte dintre acestea reprezentând pozițiile ocupate de cadre didactice suplinitoare.
Potrivit analizei publicate de Profit.ro, la nivel general, numărul total de posturi ocupate în sectorul public a coborât în luna noiembrie la aproximativ 1,28 milioane. Acesta este cel mai redus nivel înregistrat din aprilie 2023. La finalul lunii decembrie 2024, aparatul bugetar număra peste 1,306 milioane de posturi ocupate.
În Educație sunt cei mai mulți angajați, peste 366.000 de posturi fiind ocupate la finalul lunii noiembrie. Urmează sistemul de sănătate, cu aproximativ 245.500 de posturi, structurile de ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Poliția și Jandarmeria – cu aproape 125.000 de angajați și sectorul Apărării, cu peste 75.000 de posturi ocupate.
Reduceri consistente de personal
Reduceri au fost făcute și în administrația centrală, respectiv în instituțiile aflate sub controlul Guvernului.
Scăderi de personal au fost consemnate în structurile MAI, cu peste 2.000 de posturi eliminate, în primării, cu aproape 1.800 de posturi mai puțin, precum și în zona finanțelor publice, unde Ministerul Finanțelor, ANAF și Vama au pierdut cumulat peste 400 de posturi ocupate.
Instituțiile care au înregistrat creșteri de personal
Sunt și unele instituții care au înregistrat creșteri de personal, în anumite cazuri pe fondul preluării unor structuri în subordine. Cele mai vizibile majorări au fost raportate la Ministerul Mediului, Curtea de Conturi, Curtea Constituțională și Ministerul Afacerilor Externe, însă acestea au fost limitate ca amploare, însumând câteva zeci de posturi.
Reducerea actuală a aparatului bugetar este relevantă în contextul în care sectorul public a depășit în toamna anului trecut pragul de 1,3 milioane de posturi ocupate, un nivel atins anterior doar în perioada de dinaintea crizei financiare din 2009.
Guvernul a mai luat și alte măsuri. Înghețarea salariilor bugetarilor pentru 2025 și 2026, eliminarea sporului pentru condiții vătămătoare, restricționarea angajărilor și a cheltuielilor de funcționare.






























Comentează