Cel puţin 17 copii din Spania au dezvoltat pilozitate excesivă pe tot corpul după ce li s-a administrat un medicament greşit din cauza unei erori de etichetare, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii spaniol, relatează AFP preluat de agerpres.
Primele semnale de alertă au fost date în luna iunie, când părinţii au descoperit că copiii lor - printre care şi bebeluşi - au dezvoltat o pilozitate anormală după ce au luat un medicament vândut sub denumirea de omeprazol, folosit împotriva refluxului gastro-esofagian.
După ce au investigat aceste cazuri de hipertricoză, afecţiune cunoscută sub numele de "sindromul vârcolacului", autorităţile spaniole au descoperit că în cutii se afla de fapt minoxidil, un medicament folosit împotriva căderii părului.
"Acest medicament a fost introdus într-un ambalaj marcat omeprazol", a declarat ministrul sănătăţii, Maria Luisa Carcedo.
Eroarea provine de la laboratorul FarmaQuimica Sur, cu sediul în Malaga, unde ingredientul activ a fost greşit etichetat din motive pentru moment necunoscute.
Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii spaniol a declarat că 17 cazuri de copii care au dezvoltat "sindromul vârcolacului" au fost raportate autorităţilor din Cantabria (nord), Andaluzia (sud) şi regiunea Valencia (est).
Simptomele vor dispărea după ce copiii nu vor mai lua medicamentul, care a fost retras din farmacii, a dat asigurări ministerul într-un comunicat, care a precizat că laboratorul a fost închis "ca măsură de precauţie".
Cei patru copii afectaţi din Andaluzia, trei bebeluşi şi un copil de şapte ani, se simt bine, au anunţat serviciile de sănătate spaniole.
Cel puţin 17 copii au dezvoltat `sindromul vârcolacului` după ce li s-a administrat un medicament etichetat greşit (Spania)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

238
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
238

646
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
646

30
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
30

14
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
14

45
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
45

48
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
48

49
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
49

61
Aproape 100 de pacienți la cabinetul de urgențe stomatologice deschis recent la Spitalul Județean Brașov
61

21
Primul studiu privind munca în Sănătate, prezentat în premieră, la Tg. Mureș
21

96
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
96

36
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
36

76
Bloc operator modernizat în Secţia Ortopedie a Spitalului Municipal Hunedoara
76

11
Spitalul Județean Timiș a finalizat un proiect major pentru dezvoltarea serviciilor oncologice
11
















Comentează