Autorităţile din Myanmar au revizuit luni la 53 numărul morţilor în alunecarea de teren produsă de ploile musonice, care a îngropat în urmă cu trei zile o localitate din sud-estul ţării, au anunţat luni echipele de salvare care continuă să caute supravieţuitori, relatează EFE potrivit Agerpres.
Căutările victimelor au fost îngreunate duminică de ploile torenţiale care afectează de o săptămână regiunea şi care au determinat şi desprinderea unei porţiuni din deal transformată într-o mare de noroi care a acoperit aproape 25 de case din localitatea Paung, din statul Mon.
Echipele de salvare şi efective de militari continuă căutările ajutaţi de excavatoare şi au putut ajunge la două sate rămase izolate unde au împărţit apă, mâncare şi produse de primă necesitate.
Potrivit mărturiilor unor supravieţuitori făcute EFE, aproximativ 100 de persoane ar putea să fi fost înghiţite de noroi, deşi autorităţile nu au furnizat o cifră oficială cu privire la cei dispăruţi.
Alunecarea de teren a fost provocată de ploile intense care s-au abătut de mai multe zile deasupra regiunii şi care au obligat aproximativ 38.000 de persoane să-şi abandoneze temporar locuinţele, potrivit ultimelor cifre ale ONU.
Cel puțin 53 de morți în urma alunecărilor de teren din Myanmar
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.415
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
1.415

978
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
978

47
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
47

59
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
59

2.852
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
2.852

2.257
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.257

2.688
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.688

2.742
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.742

6.500
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.500

3.022
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.022

85
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
85

3.628
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.628

2.867
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.867
















Comentează