O maşină-capcană a explodat luni seara în estul capitalei afgane Kabul, lângă un complex unde îşi au locuinţele angajaţii mai multor agenţii şi organizaţii internaţionale, provocând moartea a cel puţin 4 persoane şi rănirea altor 44, informează agenţiile de presă internaţionale informează Agerpres.
Vehiculul-capcană a vizat un complex ce găzduia angajaţi străini, dar care era în parte gol în momentul exploziei, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najob Danish, anunţând un bilanţ de 4 morţi şi 44 de răniţi, dintre care 10 copii.
Un prim bilanţ al purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii informa despre "mai mult de 40 de răniţi". "Mai mult de 40 de persoane au fost rănite", a notat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii afgan, Wahidullah Mayar.
Acest complex puternic securizat, denumit Green Village, a fost timp de mai mulţi ani ocupat de angajaţi ai diferitelor agenţii ale Naţiunilor Unite, dintre care cei mai mulţi s-au mutat în locuri mai puţin expuse atacurilor.
O sursă de securitate afgană a declarat că explozia a avut loc pe şoseaua Jalalabad, lângă Green Village, complex care are ziduri antiexplozie şi posturi de securitate.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei afgane, Basir Mujahid, vehiculul plin cu explozivi a fost detonat. "Zona a fost izolată şi este în curs o operaţiune pentru găsirea suspecţilor şi atacatorilor", a spus el.
Deocamdată, atentatul nu a fost revendicat, însă Green Village a mai fost în trecut ţinta unui atac al militanţilor islamişti.
Noul atentat are loc într-un moment în care s-au intensificat eforturile diplomatice pentru a pune capăt conflictului afgan, în care foţele guvernamentale, susţinute de comunitatea internaţională, luptă împotriva insurgenţilor talibani.
Cel mai recent atentat împotriva străinilor la Kabul a avut loc la sfârşitul lui noiembrie, printr-un atac multiplu revendicat de talibani împotriva companiei de securitate britanice G4S, ucigând 10 persoane, dintre care 4 membri G4S.
Acest prim atentat din noul an a fost comis la Kabul în timp ce emisarul american pentru pace în Afganistan, Zalmay Khalilzad, efectuează de o săptămână un turneu în Asia, care după India urmează să-l conducă în China, Pakistan şi Afganistan.
De asemenea, atentatul are loc la puţin timp după ce preşedintele american Donald Trump, pierzându-şi răbdarea în faţa acestui conflict interminabil, şi-a făcut publică în decembrie intenţia de a-i retrage pe cei 14.000 de soldaţi americani desfăşuraţi în Afganistan.
În paralel, Rusia şi Iranul au organizat în ultimele luni întrevederi cu talibanii pe teritoriul lor. China, care vrea să-şi extindă influenţa în Asia prin strategia sa de "noi drumuri ale mătăsii", i-a invitat la discuţii.
Cel puțin 4 morți într-un atac cu mașină capcană în apropierea unui complex puternic securizat din Kabul
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

159
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
159

543
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
543

327
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
327

1.596
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
1.596

843
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
843

832
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
832

360
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
360

1.221
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.221

79
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
79

1.388
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.388

97
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
97

2.717
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.717

881
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
881
















Comentează