Prim-ministrul ceh Bohuslav Sobotka şi ministrul finanţelor Andrej Babis au declarat luni că Republica Cehă refuză să garanteze un posibil împrumut pentru Grecia şi nu îi vor acorda niciun credit direct, informează agenţia Xinhua.
UE îşi propune să utilizeze temporar instrumentul vechi cunoscut sub numele de Mecanismul European de Stabilizare Financiară (MESF). Împrumuturile MESF sunt garantate de toate statele membre ale UE, nu numai de membrii zonei euro.
Potrivit lui Sobotka, este mai bine să existe un acord cu condiţii dure pentru Grecia decât un stat prăbuşit total în interiorul UE şi în NATO. El a spus că dacă Grecia vrea mai mult ajutor, trebuie să pună în aplicare măsuri de reformă. El a adăugat că solidaritatea europeană are limite şi graniţe.
Babis a declarat la rândul său că în cadrul mecanismului MESF, alte ţări din UE sunt împinse de asemenea în această problemă. El a amintit o declaraţie făcută în trecut de Consiliul European că acest mecanism nu va mai fi utilizat după iunie 2013, adăugând că Republica Cehă refuză orice garanţii pentru datoriile Greciei.
Potrivit lui Babis, poziţia cehă este că "nu vrem ca acest mecanism să fie utilizat. Şi dacă este, doar temporar". Babis a reiterat că cea mai bună soluţie ar fi plecarea Greciei din zona euro şi o anulare parţială a datoriilor ei. El a adăugat că soluţia este "politică, nu pragmatică".
Preşedintele ceh Milos Zeman a declarat luni că acordul cu Grecia este foarte fragil deoarece Grecia a promis de mai multe ori ceva, dar niciodată nu a îndeplinit. El a respins ideea că Republica Cehă ar trebui să ofere o garanţie pentru un împrumut Greciei. El a considerat o astfel de alternativă ca foarte negativă. El crede că contribuabilii cehi nu ar trebui niciodată să plătească datoriile Greciei.
Republica Cehă ar trebui să ofere garanţii pentru 1,13% din posibilul împrumut în cadrul MESF dacă este aprobat. Babis va reprezenta statul ceh la negocieri la reuniunea de marţi a miniştrilor europeni de finanţe, adaugă Xinhua, potrivit Agerpres.
Cehia refuză să sprijine Grecia
București
12°C
Articole Similare

32
BCE ar putea majora dobânzile în aprilie dacă inflația crește
32

105
Europarlamentarul ECR, Șerban Dimitrie Sturdza, cere de urgență tăierea accizelor la carburanți. Susține că transportatorii români vor fi îngenuncheați și asta va fi o undă de șoc în toată țara
105

177
UE solicită redeschiderea Strâmtorii Ormuz şi încetarea atacurilor asupra instalaţiilor energetice şi de alimentare cu apă
177

8.447
Alegeri în Ungaria - Ultimele sondaje arată două lumi paralele: toată lumea câștigă
8.447

301
UE va găsi modalităţi de a acorda împrumutul Ucrainei, promite Ursula von der Leyen după un nou veto al Ungariei. Critici acerbe din partea cancelarului german la adresa lui Viktor Orban
301

5.089
VIDEO Nicușor Dan a explicat scandalul Ungaria vs. Ucraina pe înțelesul tuturor: „Suveranitatea e tot timpul o chestiune complicată”
5.089

3.199
VIDEO Planul uriaș de 30 de miliarde de euro gândit de Europa pentru a combate prețul la combustibil: Nicușor Dan a dezvăluit toate planurile europene
3.199

5.143
VIDEO Succes diplomatic pentru România la Consiliul European anunțat de Nicușor Dan: „Există un paragraf la propunerea României”
5.143

47
Curtea de Conturi Europeană: Fondul pentru inovare al UE, prea lent pentru sectorul tehnologiilor curate
47

1.791
Delicatesele pe care le-au servit Nicușor Dan și liderii europeni, la prânzul oficial: pâté en croûte și file de vițel
1.791

28
BCE menține nemodificate ratele dobânzilor și monitorizează impactul războiului din Iran
28

8.654
Viktor Orban dă o lovitură de baros Ucrainei și liderilor europeni/ Președintele CE îl acuză că a ”încălcat linia roșie”
8.654

7.274
SURSE DNA calcă din nou peste UBER și Bolt - Combinațiile companiilor de transport călători ar fi prejudiciat statul cu 61 de milioane de lei / Update
7.274
















Comentează