Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins joi plângerea depusă de fostul prim-ministru islandez Geir Haarde împotriva condamnării sale în legătură cu criza sistemului bancar traversată de ţara sa în 2008, transmite dpa, conform agerpres.ro.
Magistraţii instanţei de la Strasbourg au decis, în unanimitate, că procesul în care Haarde a fost judecat în 2012 de o Curte specială a fost unul echitabil.
Haarde a fost condamnat în Islanda pentru neglijenţă gravă, imputându-i-se faptul că nu a convocat guvernul pentru a lua în discuţie subiecte importante referitoare la sistemul bancar înaintea crizei.
Curtea specială islandeză l-a achitat însă pe Haarde - singurul om politic inculpat în legătură cu criza sistemului bancar - de alte trei capete de acuzare şi nu a dictat împotriva sa nicio pedeapsă.
Joi, CEDO a respins de asemenea, cu majoritate de voturi, plângerea prin fostul premier reclama că infracţiunea pentru care a fost condamnat nu era clar prevăzută în lege.
În timpul crizei, principalele trei bănci islandeze s-au prăbuşit, determinându-l pe Haarde să demisioneze în ianuarie 2009.
Potrivit unor estimări, băncile islandeze au cumulat atunci datorii care depăşeau de peste 10 ori PIB al ţării.
Geir Haarde, 66 de ani, deţine în prezent funcţia de ambasador al ţării sale în Statele Unite ale Americii
CEDO respinge plângerea fostului premier islandez, condamnat în legătură cu prăbușirea sistemului bancar
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

14
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
14

22
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
22

903
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
903

48
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
48

77
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
77

70
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
70

2.797
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.797

105
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
105

6.250
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.250

10.479
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
10.479

108
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
108

8.600
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.600

4.655
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.655

















Comentează