Festivalul Filmului Spaniol de la Malaga dă joi startul celei de-a 24-a ediţii, cu speranţa că va fi ultima din pandemie, împotriva căreia au fost luate măsuri sanitare stricte pe parcursul celor zece zile de desfăşurare a festivalului, care se va încheia în data de 13 iunie, relatează EFE, conform agerpres.
La Malaga, un oraş din sud-estul Spaniei care era obişnuit cu tumultul din zilele premergătoare festivalului când străzile sale principale se umpleau de cinefili, împrejurările au modificat deja formatul festivalului în 2020. Formatul se repetă şi anul acesta, cu prioritizarea prezentării cinematografice în locul evenimentelor sociale, care ar putea genera aglomerări de public.
Prin urmare speranţele rămân pentru 2022, când se speră că Málaga Spanish Film Festival (FMCE) se va desfăşura în condiţii de normalitate şi când va fi marcată o aniversare specială.
În 2022 se vor sărbători 25 de ani de la înfiinţarea premiilor Biznaga (trofeele festivalului) care sunt decernate tradiţional în martie; în 2020 festivalul a fost amânat pentru luna august, iar în 2021 festivalul a fost mutat în iunie, pentru a acorda timp prezentării mai multor pelicule, ale căror filmări au fost întrerupte de pandemie.
O amânare care a fost un prilej pentru organizatori să aleagă dintre un număr record de filme: 2.321 de pelicule înscrise, dintre care 715 regizate de femei (30,8 %).
Astfel, festivalul care va fi inaugurat de ministrul spaniol al culturii, José Manuel Rodríguez Uribes, va avea mai multe filme de autor ca niciodată printre care comedii şi multe filme cu conţinut social în care au fost implicate numeroase femei. De altfel, CIMA - Asociaţia femeilor cineaste şi din mediul audiovizual îşi va prezenta bilanţul anual cu ocazia festivalului.
Musicalul "El Cover", debutul regizoral al actorului spaniol Secun de la Rosa, va deschide festivalul deşi realizatorul nu va putea fi prezent, deoarece încă se recuperează după o boală care l-a ţinut mai multe săptămâni la pat.
Joi este şi ziua omagierii actriţei Petra Martínez, considerată "un personaj esenţial" al cinematografiei spaniole. Ea va primi premiul Biznaga Ciudad del Paraís
Opt filme ibero-americane vor concura pentru premiile Biznaga de anul acesta, precum uimitoarea multiproducţie "Karnawal", de Juan Pablo Félix; "Mulher océano", de Djin Sganzerla (Brazilia); "Ańos luz", de Joaquín Mauad (Uruguay), sau "La ciudad de las fieras", de Henry Rincón (Columbia / Ecuador).
Actuala ediţie cuprinde şi multe filme de debut: "Chavalas", de Carol Rodríguez Colás; "Hombre muerto no sabe vivir", de Ezekiel Montes; "Ama", de Julia de Paz; "Con quién viajas", de Hugo Martín Cuervo; "La casa del caracol", de Macarena Astorga, sau "Destello bravío", de Ainhoa Rodríguez, având toate o calitate şi o originalitate care le vor deschide porţile cinematografiei internaţionale.
Sunt prezenţi şi cineaşti spanioli veterani, precum Agustí Villaronga, cu filmul "El vientre del mar"; Oscar Aibar, cu "El sustituto", sau Dani de la Torre, cu "Live is lif"', un regizor considerat deja "clasic" la vârsta de 46 de ani.
Málaga Spanish Film Festival (FMCE) proiectează cele mai importante filme spaniole realizate anul trecut, inclusiv documentare sau scurtmetraje. Cele mai bune filme sunt premiate cu premiile Biznaga de Oro şi Biznaga de Plata. Primul festival a avut loc în 1997, cu o retrospectivă dedicată regizorului şi scenaristului spaniol Montxo Armendariz.
Cea de-a 24-a ediţie a Festivalul Filmului Spaniol de la Malaga începe cu măsuri sanitare stricte
Articole Similare

8
HBO Max dezvăluie selecția producțiilor originale pentru 2026
8

1.609
Iranul a arestat în mod violent o laureată a Premiului Nobel pentru Pace: A fost ridicată în toiul unei ceremonii de doliu
1.609

20
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra folosirii abuzive a informațiilor confidențiale
20

847
Lumea literaturii în doliu: A murit autoarea de bestsellere Joanna Trollope - Cărțile ei au cucerit milioane de cititori
847

3.267
VIDEO Actor celebru implicat într-un documentar despre vaccin si Covid. Ce acuzații i se aduc filmului
3.267

19
Muzeul Satului Vâlcean, în plin șantier de restaurare. Investiție de 1,1 milioane de euro în patrimoniul local
19

26
ICR sprijină participarea României la deschiderea oficială a noului Muzeu de Artă al oraşului Taichung, Taiwan
26

31
Ministerul Culturii anunţă semnarea contractului de finanţare pentru proiectul eMonumente - Buget de peste 17 milioane euro
31

15
Tot mai multe exponate de la Muzeul Etnografic al Moldovei pot fi văzute cu ajutorul realităţii augmentate
15

27
A fost lansat trailerul oficial al comediei "În Pielea Mea", pe ecrane din februarie
27

19
Spectacolul "6 inimi, 3 greşeli" - în premieră la Teatrul Maidan
19

12
MOZAIK - Innovative Art, expoziţia în care arta face casă bună cu inovaţia
12

47
Liam Neeson neagă opiniile anti-vaccinare după ce a narat un documentar despre Covid
47





















Comentează