Dar a adăugat că aceasta ar trebui să fie 'foarte, foarte plăcută' şi cu 'o faţă frumoasă'.
'Desigur, spun de ani de zile că, dacă circumstanţele vor fi adecvate, o femeie Dalai Lama ar putea fi mai utilă slujirii lui Buddha Dharma', a spus actualul purtător al titlului de Dalai Lama, în vârstă de 78 de ani, aflat în vizită în Toscana din 10 iunie.
'O femeie Dalai Lama cu o faţă urâtă nu ar servi prea mult acestui scop', a comentat Dalai Lama.
Întrebat în interviu despre Papa Francisc, el a spus că îl vede pe pontiful catolic ca pe un om angajat să îi facă pe oameni sinceri, cinstiţi şi deschişi, aplaudând decizia acestuia de a-l concedia pe Franz-Peter Tebartz-van Elst, care în martie anul acesta şi-a pierdut poziţia de episcop al oraşului german Limburg după ce s-a descoperit că a cheltuit 31 milioane de euro pentru renovarea reşedinţei sale oficiale.
'Ca păstor al Bisericii propovăduieşti umilinţa, dar trăieşti în lux? Papa a considerat aceasta drept o contradicţie, o ipocrizie: să predici un lucru şi să practici altceva. Acest Papă urmează învăţăturile cu determinare şi transparenţă şi îl admir', a spus Dalai Lama.
Întrebat despre convertirea la budism a unor celebrităţi precum Richard Gere, Sharon Stone şi Sting, liderul spiritual al acestei religii a spus că oamenii suferă de o 'mare confuzie' după ce 'îşi schimbă credinţa'.
'Dacă cineva este într-adevăr atras de budism, eu le spun: 'Gândiţi-vă cu atenţie, acesta nu este un moft '. Dacă acea persoană conchide, în cele din urmă, că este cu adevărat potrivită pentru el sau ea, este liber să se convertească', a mai spus Dalai Lama.
Ce preferă Dalai Lama la femei
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

6
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
6

489
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
489

43
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
43

2.465
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
2.465

3.404
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.404

2.779
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
2.779

80
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
80

4.593
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.593

91
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
91

3.223
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.223

123
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
123

1.717
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.717

5.167
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
5.167

















Comentează