Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că în calitate de parlamentar susţine proiectul de lege prin care se propune o pedeapsă de doi ani de închisoare în cazul celor care nu respectă sancţiunea de a efectua muncă în folosul comunităţii, conform Agerpres.
"Este o iniţiativă pe care o susţin nu numai eu, sunt şi alţi colegi care au semnat pentru această iniţiativă legislativă. În principal, sunt atât de multe situaţii în care sunt constatate şi aplicate sancţiuni contravenţionale care nu se plătesc. Mai mult decât atât, sunt decizii ale instanţelor care dispun munca în folosul comunităţii şi care nu se execută. Eu cred că asta înseamnă că sunt persoane care respectă legea şi care ar trebui şi cred că se consideră nedreptăţiţi pentru că alţii o nesocotesc. Sunt situaţii în care avem sute de amenzi contravenţionale care nu sunt. În acest scop a fost gândită şi elaborată această iniţiativă legislativă", a declarat Carmen Dan, luni, înainte de şedinţa BPN al PSD.
Întrebată despre pedeapsa de doi ani de închisoare în astfel de situaţii, ministrul a precizat: "Este termenul stabilit de legislaţia penală pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti"
Ce pedeapsă DURĂ vrea ministrul Carmen Dan pentru românii care refuză munca în folosul comunității
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

205
Ministrul Bogdan Ivan dă ultimele detalii legate de scenariul plafonării prețului la benzină și motorină: 'Va fi din ziua când această decizie va fi adoptată'
205

1.189
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
1.189

708
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
708

277
Una din cinci gospodării ajunge sub pragul sărăciei după plata energiei (raport)
277

2.081
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
2.081

1.873
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
1.873

1.903
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.903

4.206
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
4.206

2.319
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.319

1.287
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.287

2.491
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.491

1.631
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
1.631

6.024
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.024
















Comentează