Ne pregătim pentru cel mai important moment în explorarea spațiului din ultimii zece ani, o aventură care marchează o premieră istorică. După mai bine de cincizeci de ani de pauză, ființele umane vor lăsa în urmă vecinătatea apropiată a Pământului pentru a călători din nou spre Lună.
Această misiune, numită Artemis II, funcționează ca un test decisiv pentru a verifica dacă noua capsulă Orion este suficient de sigură înainte de a trimite efectiv oameni să pășească pe solul lunar. Însă dincolo de verificările tehnice, această călătorie promite să ne schimbe complet modul în care înțelegem Universul.
Cei patru astronauți de la bord vor beneficia de un traseu special și de o lumină solară perfectă, care le vor permite să vadă cu ochii lor porțiuni din Lună rămase complet necunoscute până acum. Pentru a vedea diferența, trebuie să ne amintim de misiunile Apollo de acum jumătate de secol.
Zborurile precedente au fost limitate de tehnologia vremii
Deși au fost legendare, acele zboruri au fost limitate de tehnologia vremii, obligându-i pe astronauți să ajungă la destinație doar în momentele când Soarele era foarte jos pe cer, pentru a putea vedea umbrele și a ateriza în siguranță.
Umbrele lungi reliefau terenul, însă prețul era mare: zone vaste ale Lunii, mai ales fața ascunsă, rămâneau în întuneric sau erau prea prost luminate pentru a fi observate cu ochiul liber.
În plus, astronauții zburau „la rasul solului”, la circa 110 kilometri altitudine, ceea ce le limita dramatic câmpul vizual asupra întregului disc. Echipajul Artemis II — Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen, va trăi o cu totul altă experiență.
Orion nu va ocoli Luna de aproape, ci o va survola la o distanță minimă de aproximativ 6.900 de kilometri. De acolo, panorama va fi cu totul alta. Însă adevărata diferență o va face lumina.
Primii oameni care vor observa aproape întregul disc al feței ascunse
Dacă lansarea are loc în fereastra planificată din februarie, geometria orbitală va face ca aproape toată fața ascunsă să fie scăldată în soare.
„Vor fi primii oameni care să observe aproape întregul disc al feței ascunse (…) dintr-o singură privire”, spune Jacob Richardson, adjunct pentru științele lunare în cadrul Artemis II la NASA.
Un asemenea punct de observație le va permite astronauților să compare, în timp real, structuri geologice aflate la mii de kilometri distanță, o perspectivă globală pe care până și sondele robotice o oferă cu dificultate. Programul Artemis a mai bifat un reper, scrie nasa.gov.
În timpul misiunii Artemis I, nava a ajuns la aproximativ 430.000 de kilometri de Pământ, depășind recordul de distanță atins de un vehicul pregătit pentru transportul de oameni, stabilit anterior de Apollo 13. Cei patru nu vor fi simpli pasageri.
Au urmat un antrenament intens în geologie lunară, iar în călătoria de zece zile o întreagă zi va fi dedicată observațiilor științifice asupra unor terenuri aproape necunoscute ochiului uman. Ce caută? Urme grandioase ale unui trecut violent.
În primul rând, Mare Orientale, un imens bazin de impact aflat la granița dintre fața vizibilă și cea ascunsă. Partea „ascunsă” a acestei „mări” nu a fost observată niciodată direct de oameni și este considerată un laborator natural pentru a înțelege cum se formează craterele.
Apoi, bazinul Pôle Sud–Aitken, „monstrul” feței ascunse: cel mai mare, peste 2.500 de kilometri în diametru - și, probabil, cel mai vechi crater de impact de pe Lună.
Una dintre cele mai enigmatice structuri ale satelitului, asupra căreia privirea umană va putea, în sfârșit, să zăbovească în detaliu.
Pe lista de sarcini se află notarea variațiilor de culoare, a diferențelor de strălucire (albedo) în zonele luminate, dar și pândirea „fulgerelor de impact” produse de micrometeoriți în regiunile neiluminate.
Cu Artemis II, NASA nu urmărește doar să demonstreze că poate reveni la Lună, ci vrea, după cum spune Jacob Richardson, să „rescrie manualele” prin observații umane imposibile până acum.
Comentează