Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu legea referitoare la gestionarea vaccinării antirabice a câinilor.
Şeful statului a transmis o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, care creează cadrul care să permită şi Consiliilor judeţene implicarea în organizarea şi finanţarea din bugetul propriu a campaniilor de sterilizare a câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care le gestionează. De asemenea, se prevede obligaţia Consiliilor judeţene de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. În prezent, aceste responsabilităţi se află în sarcina exclusivă a Consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
"Având în vedere conţinutul normativ al art. I pct. 4 şi pct. 5 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, apreciem că acestea contravin art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2), art. 34 şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României", susţine preşedintele Iohannis în sesizare.
Şeful statului precizează că, în ceea ce priveşte vaccinarea antirabică a câinilor cu stăpân şi a celor ce urmează să fie daţi spre adopţie, OUG 155/2001 prevedea la art. 134 că aceasta se efectuează numai după identificarea lor, iar CCR a declarat neconstituţională sintagma "numai după identificarea acestora".
Preşedintele Iohannis indică faptul că, potrivit iniţiatorilor, prin legea supusă controlului de constituţionalitate s-a avut în vedere corelarea prevederilor OUG 155/2001 cu regulamentele europene. Actul normativ prevede că "vaccinarea antirabică a câinilor se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele privind supravegherea, programele de eradicare şi statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate şi emergente".
Şeful statului arată că, astfel, vaccinarea antirabică a câinilor (cu sau fără stăpân) se va realiza în conformitate cu dispoziţiile din regulamentele europene antereferite, respectiv: în cazul câinilor cu stăpân, doar pe animale de companie care sunt în prealabil identificate, iar în cazul altor câini vaccinarea antirabică va trebui să se bazeze pe riscuri şi să fie efectuată cu scopul de a proteja oamenii împotriva expunerii la virusul rabic.
"Aşadar, vaccinarea antirabică a câinilor cu stăpân se va realiza numai dacă este îndeplinită şi condiţia referitoare la identificarea prealabilă. Însă, condiţia identificării prealabile vaccinării antirabice a câinilor cu stăpân vine în contradicţie cu standardul de protecţie, mai ridicat, a dreptului la ocrotirea sănătăţii, astfel cum acesta a fost stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 23/2018", menţionează preşedintele Iohannis.
El subliniază că dreptul la ocrotirea sănătăţii, ce este recunoscut şi la nivel european, implică dreptul oricărei persoane de a avea acces la măsuri preventive în materie de sănătate, inclusiv la măsuri de prevenire a bolilor.
"Obligaţia pozitivă a statului de a proteja sănătatea publică include şi vaccinarea antirabică a câinilor cu stăpân, independent de operaţiunea de identificare a acestora", spune Iohannis.
În opinia sa, în condiţiile în care legea nu distinge între categoriile de câini vizaţi de acţiunile de vaccinare antirabică (cu stăpân sau fără stăpân), legiuitorul avea obligaţia să se asigure că sunt respectate toate garanţiile de protecţie a dreptului la ocrotirea sănătăţii şi că este posibilă aplicarea celui mai înalt standard de protecţie, în conformitate cu principiul mitior lex, în cazul vaccinării antirabice a câinilor cu stăpân.
"Or, în această materie, instanţa constituţională a stabilit, în privinţa vaccinării antirabice a câinilor cu stăpân, un standard de protecţie mai ridicat, necondiţionând vaccinarea acestora de identificarea lor prealabilă. Aşadar, prin trimiterea necircumstanţiată la norma europeană, legiuitorul a ignorat un standard intern de protecţie mai ridicat, aspect ce contravine art. 1 alin. (5), art. 34 şi art. 147 alin. (4) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţie", indică preşedintele Iohannis.
Şeful statului precizează că prin această lege se modifică şi regimul sancţionator, fiind eliminată prevederea potrivit căreia încălcarea obligaţiilor privind vaccinarea antirabică a câinilor cu stăpân şi a celor ce urmează să fie daţi spre adopţie se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.
CCR dezbate sesizarea privind legea referitoare gestionarea vaccinării antirabice a câinilor
Explorează subiectul
Articole Similare

141
VIDEO Bolojan, despre impozitarea progresivă: 'Nu suntem pregătiți în acest moment pentru o astfel de formulă'
141

453
VIDEO Ilie Bolojan le cere miniștrilor să-i 'alerge' pe directorii din marile companii: Nu-i putem da afară direct
453

713
VIDEO Bate vânt de remaniere în Guvern! Ilie Bolojan anunță când vor fi evaluați miniștrii și care va fi principalul criteriu
713

585
VIDEO Ce câștigă România din acordul Mercosur. Ilie Bolojan: 'A fost o decizie comună, luată de Guvern și Președinte'
585

760
VIDEO Bolojan, despre sondaje și avansul AUR: 'Sunt poze de moment. Dacă duci lucrurile până la capăt câștigul va fi al țării'
760

1.226
VIDEO Bolojan trage linia în coaliție și aruncă săgeți spre PSD: 'Problema nu e protocolul, ci comportamentul partenerilor de guvernare'
1.226

1.588
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude un Guvern minoritar, în contextul tensiunilor cu PSD
1.588

1.966
VIDEO Pachetul 3 de măsuri, decis până la finalul săptămânii. Guvernul alege între asumarea răspunderii și OUG: 'Asta ar fi soluția cea mai rapidă'
1.966

240
Diana Iovanovici-Șoșoacă aruncǎ bomba dupǎ vizita la Cenei: Adevăratul criminal este liber!„La Cenei nu vorbim doar despre o crimă. Vorbim despre o poartă a drogurilor și despre o mafie protejată de instituții!”
240

46
Fermierii nu pot plăti prețul politicilor climatic, spune ministrul Agriculturii
46

1.673
Ministrul Finanțelor anunță datele pe care se construiește Legea bugetului și momentul în care Guvernul va adopta proiectul
1.673

108
Premierul Ilie Bolojan în vizită în Republica Federală Germania
108

1.076
Ministrul Finanţelor vorbește despre modul în care vor fi distribuiţi banii din bugetul de stat
1.076

















Comentează