Inspecţia Muncii din România, împreună cu instituţiile germane omoloage vor continua să facă verificări în teren, atât în România, la firmele de plasare de forţă de muncă, cât şi în Germania, cu scopul de a preveni situaţii precum cea semnalată de lucrătorii sezonieri din ferma din Bornheim, a anunţat joi Inspecţia Muncii potrivit Agerpres.
Inspectorul general de stat, Mihai Nicolae Ucă, a fost, în perioada 18 - 20 mai 2020, în vizită de lucru în Germania, alături de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pentru a verifica condiţiile de muncă ale cetăţenilor români care muncesc ca lucrători sezonieri în agricultură.
"Inspecţia Muncii din România va continua, prin campanii de conştientizare şi control, să îi informeze şi să îi sprijine pe lucrătorii români, înainte de plecarea acestora din ţară, cu privire la contractele de muncă pe care urmează să le semneze, în special în ceea ce priveşte prevederile obligatorii ale unui contract de muncă în străinătate. În acest sens, reamintesc că Inspecţia Muncii a înfiinţat o linie telefonică Tel Verde: 021.371.88.33, Suport pentru cetăţenii care vor să muncească în străinătate, şi a alocat alte două linii telefonice directe (021.302.70.52/ 021.302.70.53). Recomand tuturor cetăţenilor români care sunt în căutarea unui loc de muncă în străinătate să apeleze aceste numere de telefon pentru a fi îndrumaţi de inspectori de muncă de specialitate", a declarat inspectorul general de stat, Mihai Nicolae Ucă.
Agenda vizitei de lucru a inclus întâlniri cu oficiali ai statului german: ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale, Hubertus Heil, ministrul federal al Alimentaţiei şi Agriculturii, Julia Klockner, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi Muncii din landul vestic Renania de Nord-Westfalia, discuţii cu reprezentanţii Uniunii Fermierilor Germani, precum şi vizite la ferme agricole din landul Brandenburg şi din oraşul Bornheim, situat în landul Renania de Nord-Westfalia.
"Vizita de lucru a debutat cu o întrevedere a delegaţiei române cu reprezentanţi ai Proiectului Faire Mobilitat/Mobilitate echitabilă, organizaţie care, prin centrele de consiliere răspândite pe întregul teritoriu al Germaniei, se ocupă cu sprijinirea lucrătorilor mobili din Europa Centrală şi de Est care provin din state membre ale Uniunii Europene, în scopul impunerii drepturilor lor la salarii corecte şi condiţii de muncă echitabile pe piaţa muncii germane", se menţionează în comunicat.
Temele comune de discuţie abordate în toate întrevederile au avut în vedere principalele probleme cu care se confruntă cetăţenii români care lucrează pe teritoriul Germaniei, în special în ceea ce priveşte aspectele legate de legislaţia muncii şi de condiţiile contractuale.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru şi inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii, Mihai Nicolae Ucă, au cerut informaţii privind contractele de muncă: modalitatea de acordare a salariului, perioada de preaviz, modalitatea de decontare a transportului dus-întors, asigurarea medicală, condiţiile de cazare, precum şi despre cele mai frecvente motive pentru care lucrătorii românii reclamă condiţiile de muncă.
Scopul discuţiilor cu oficialii germani a fost găsirea unei soluţii pentru lucrătorii români aflaţi într-o situaţie dificilă în această perioadă.
Cazul sparanghelul - Verificările în teren vor continua atât în România, cât şi în Germania
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

922
Tragedie la metrou Piața Unirii 2: o persoană a murit după ce s-a aruncat în fața trenului
922

1.886
CSM respinge numirea Cristinei Chiriac ca procuror general: aviz negativ cu 5 voturi împotrivă
1.886

2.879
Experții avertizează asupra unor analgezice populare care îți pot afecta grav sănătatea, fără să simți niciun simptom
2.879

65
Câine de companie tranchilizat chiar lângă stăpânul său: Intervenția ecarisajului a ajuns în ancheta poliției
65

17
VIDEO Școala nu este o închisoare. Despre limitele morale ale publicității (Opinie)
17

3.414
Cine plătește amenda dacă nu porți centura în mașină. Explicațiile Poliției Rutiere pentru șoferi și pasageri
3.414

32
Originea și semnificația expresiei „Să moară Gibilan"
32

96
Microsoft cere tuturor utilizatorilor Windows să își repornească computerele imediat
96

39
Prinde contur Autostrada Sibiu-Pitești: Lucrări în desfășurare la 15 structuri
39

1.722
Lovitură de 90.000 de euro într-o 'țeapă' cu monede de aur
1.722

31
Românii strâng cureaua și la restaurant: Nota de plată medie a scăzut cu 13%
31

3.051
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.051

43
16 persoane evacute dintr-un bloc, după ce în clădire s-a simţit miros de gaz
43
















Comentează