Insulte, ameninţări ... după ce scandalul Benalla a izbucnit în Franţa, viaţa lui Alexandre Benallaoua, un cvasi-omonim al fostului colaborator al preşedintelui Emmanuel Macron acuzat de violenţă, a devenit un coşmar, a declarat vineri avocatul său, relatează AFP.
O plângere a fost depusă joi la Paris pentru injurii, a declarat Arash Derambarsh, avocatul acestei victime colaterale, care locuieşte în Toulouse, în sud-vestul Franţei.
Confuzia între Alexandre Benalla şi Alexandre Benallaoua este menţinută de algoritmul unei reţele sociale care te trimite către al doilea nume atunci când testezi numele primului. Drept urmare, de când a izbucnit scandalul, Alexandre Benallaoua trăieşte un "calvar". El a primit sute de ameninţări, insulte, uneori homofobe, a precizat avocatul său.
El primeşte uneori chiar şi mesaje de aprobare faţă de ceea ce este acuzat că ar fi făcut, a adăugat avocatul, avertizând că "orice nouă insultă va face obiectul unei noi plângeri".
Alexandre Benalla, un apropiat al lui Macron, a fost demis şi acuzat de violenţă după ce a fost filmat lovind protestatari la manifestaţiile de 1 Mai, la care ceruse permisiunea să asiste împreună cu forţele de ordine, în calitate de observator. Alături de Benalla au fost acuzaţi şi puşi sub control judiciar alţi patru suspecţi, printre care Vincent Crase, angajat al partidului prezidenţial La République En Marche! (LREM).
Pus sub acuzare, Alexandre Benalla a fost arestat preventiv vineri, în timp ce preşedinţia a anunţat demiterea lui în încercarea de a înăbuşi scandalul.
Prezent ca 'observator' în dispozitivul poliţiei la acea manifestaţie, Alexandre Benalla, echipat cu o cască a forţelor de ordine, a agresat o tânără şi un tânăr. Preşedinţia franceză a aflat încă de a doua zi despre ce s-a întâmplat şi l-a suspendat pe Benalla pentru două săptămâni, dar nu a sesizat justiţia
Cazul Benalla face victime colaterale. Tizul său trăiește un adevărat calvar
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

83
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
83

189
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
189

757
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
757

634
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
634

414
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
414

1.126
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.126

888
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
888

448
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
448

2.480
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.480

1.683
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
1.683

1.486
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
1.486

2.863
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.863

1.683
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
1.683
















Comentează