Autorităţile egiptene au anunţat că vor începe urmărirea penală a tatălui a trei fete care au declarat că au fost păcălite şi supuse apoi mutilării genitale, dar şi a medicului care a efectuat intervenţiile chirurgicale, relatează joi Thomson Reuters Foundation.
Potrivit parchetului, fetelor, toate minore, li s-a spus că medicul va veni pentru a le vaccina împotriva noului coronavirus, în schimb li s-a injectat o substanţă care le-a adormit şi apoi au fost supuse operaţiei.
Mutilarea genitală a femeilor (FGM - Female Genital Mutilation) este ilegală în Egipt, iar când fetele, ai căror părinţi sunt divorţaţi, au povestit mamei lor ce s-a întâmplat, aceasta din urmă a apelat la autorităţi.
''Procuratura a dispus începerea unui proces penal urgent în cazul unui medic şi a tatălui celor trei fete'', conform unei declaraţii oficiale emise miercuri. Potrivit acesteia, medicul a fost acuzat de efectuarea procedurii, iar tatăl de asistarea acestuia la presupusa infracţiune.
Egiptul a interzis FGM în 2008, procedura devenind o infracţiune în 2016.
În prezent, medicii care efectuează procedura riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la şapte ani, iar oricine solicită efectuarea unei astfel de intervenţii poate primi până la trei ani de detenţie.
Nimeni nu a fost însă condamnat în baza legii din 2016, iar grupurile de activiste pentru drepturile femeilor din Egipt susţin că interdicţia nu este bine pusă în aplicare. O mare parte din societate are o atitudine permisivă faţă de FGM, practicată pe scară largă atât de creştini cât şi de musulmani.
Un sondaj din 2016 realizat de către Fondul ONU pentru Copii (UNICEF) a relevat că 87 de procente dintre femeile şi fetele din Egipt cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani au fost supuse FGM.
Activistele pentru drepturile femeilor au declarat că decizia mamei de a raporta infracţiunea demonstrează creşterea nivelului de conştientizare privind urmările FGM şi au salutat o acţiune pe care au catalogat-o ca fiind hotărâtă din partea autorităţilor. ''Este încurajator faptul că autorităţile au început să acţioneze împotriva mutilării genitale feminine şi că fetele şi mamele au devenit mai conştiente de pericolele procedurii'', a declarat Entessar el-Saeed, director în cadrul Centrului pentru Dezvoltare şi Lege din Cairo.
Directoarea Consiliului Naţional al Femeilor din Egipt, Maya Morsi, a salutat de asemenea începerea rapidă a urmăririi penale şi a scris pe Twitter că această practică nu ar trebui tolerată.
Liderii lumii s-au angajat ca FGM să fie eliminată până în 2030, însă activiştii susţin că ritualul străvechi, care presupune îndepărtarea parţială sau totală a organelor genitale externe, rămâne adânc înrădăcinată în multe regiuni, notează Thomson Reuters Foundation.
Ritualul este motivat de dorinţa de a controla sexualitatea feminină, însă este adesea justificat prin considerente culturale sau religioase în societăţile conservatoare.
Procedura poate provoca probleme de sănătate psihică şi fizică de lungă durată, printre acestea numărându-se infecţiile cronice, tulburările menstruale, infertilitatea şi complicaţiile în timpul sarcinii sau la naştere.
Caz șocant în Egipt - Un medic şi tatăl a trei fete, urmăriţi penal pentru mutilarea genitală a acestora
Explorează subiectul
Articole Similare

417
Mark Rutte pune degetul pe rană - Care sunt țările care refuză intrarea Ucrainei în NATO
417

28
Dosarul Jeffrey Epstein - Aleşi democraţi din Congres publică 68 de noi fotografii
28

18
Numele Trump se alătură lui JFK - Cea mai celebră sală de spectacole din Washington își schimbă denumirea
18

1.756
Frontul de est în viziunea lui Gherasimov: "Situaţia din Donbas devine critică pentru forţele armate ale Ucrainei"
1.756

3.412
UPDATE / VIDEO Avion prăbușit în condiții misterioase în SUA: printre victime ar putea să fie oameni care au legături cu piloții NASCAR
3.412

2.330
Temutele rachete Oreshnik desfășurate la granița NATO - Țara care devine bază de lansare
2.330

67
Tensiuni între SUA și Venezuela - Președintele Braziliei se oferă drept mediator
67

46
Atacuri cibernetice în Danemarca - Copenhaga acuză Rusia
46

126
Pod peste Nistru, lovit de dronele rusești - Poliția de Frontieră a întrerupt circulația între Odesa și Reni
126

3.929
„Caracatița” corupției ajunge la Volodimir Zelenski: probleme pentru președintele Ucrainei
3.929

66
Acord major pentru furnizarea de echipamente militare între Germania și Israel
66

2.843
Serviciile secrete ruse au lansat o operațiune secretă de amploare: mai multe țări europene vizate
2.843

85
Donald Trump pregătește o schimbare majoră în politica drogurilor
85

















Comentează