Poliţiştii teleormăneni fac cercetări cu privire la acuzaţia de proxenetism formulată de mama unei minore de 15 ani, din municipiul reşedinţă de judeţ, care susţine că fiica sa a fost obligată de prietenul acesteia să se prostitueze potrivit Agerpres
Sesizarea a fost făcută la numărul de urgenţă 112, pe data de 7 august. Femeia, împreună cu fiica sa, au fost audiate la Poliţia Municipiului Alexandria, în prezenţa unui psiholog de la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. La audiere, adolescenta a declarat că prietenul ei, în vârstă de 15 ani, a determinat-o să întreţină relaţii sexuale cu alţi bărbaţi, în schimbul unor sume de bani.
"Sesizarea a fost făcută la 112. Persoana care a făcut sesizarea şi fiica acesteia au fost conduse la sediul poliţiei. S-a înregistrat dosar penal pentru proxenetism, pe faptă, nu pe persoană. Fiind vorba de o minoră, s-a luat legătura cu DGASPC. Fata, de 15 ani, a fost audiată în prezenţa unui psiholog. A fost audiată şi mama fetei, cea care a făcut sesizarea. La audiere, fata a spus că prietenul ei, care are aceeaşi vârstă, a determinat-o să întreţină relaţii sexuale contra unor sume de bani, însă nu a precizat câte astfel de relaţii a avut", a declarat, pentru AGERPRES, comisarul Iulian Orbeşteanu, şef Serviciul Cabinet din IPJ Teleorman.
În prezent se fac cercetări pentru stabilirea activităţii infracţionale şi a persoanelor implicate, cazul aflându-se pe masa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.
Caz șocant la Teleorman - Adolescentă de 15 ani, obligată de prieten să se prostitueze
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Restricţii de trafic pe bulevardul Ferdinand pentru modernizarea liniei de tramvai
0

751
Ce ascund cu adevărat procentele din prognoza meteo de pe telefon. Meteorologii spulberă toate miturile
751

38
Bărbat arestat după ce a încercat să ștranguleze o femeie pe care o contactase pentru servicii sexuale
38

18
Incendiu la un hotel din Câmpia Turzii. Mai multe persoane s-au autoevacuat
18

40
Scandal violent între două adolescente. Una dintre fete a ajuns pe mâna medicilor
40

62
Un recidivist a ajuns iar după gratii după ce a lăsat însărcinată o fată de 14 ani care locuia cu el
62

53
Oraș din România, scenă ireală: tinerii își petrec serile în cimitir în lipsa unui parc
53

84
"Singur acasă", varianta infracțională - Ce i-a făcut unchiul nepoatei numai în filmele pentru adulți mai vezi / Poliția Capitalei și DGASPC au intervenit de urgență
84

39
Criză de angajați în unele domenii, blocaj în altele. Cum arată piața muncii din România
39

32
CNIR: Un nou șantier pe Autostrada "Unirii"-A8: Încep lucrările pe tronsonul Joseni-Ditrău
32

24
Bărbat arestat după ce și-ar fi violat fiica minoră și concubina
24

15
Meta face o mișcare agresivă: oferă până la 3.000 de dolari lunar creatorilor de conțiunt care vor să posteze pe Facebook și nu doar la rivali
15

9
Admitere la liceu 2026: ce trebuie să știe elevii și părinții. Cum se calculează media generală
9
















Comentează