Un bărbat de 43 de ani din Arad a fost arestat preventiv pentru viol asupra unui minor după ce, începând din luna iunie a anului trecut, a avut raporturi sexuale cu o fată de 14 ani, care locuia cu el. Adolescenta, acum în vârstă de 15 ani, a rămas însărcinată. Bărbatul a fost condamnat, în trecut, pentru infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale a minorilor şi trafic de persoane.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au informat, joi, că procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat de 43 de ani din municipiul Arad pentru viol asupra unui minor în formă continuată.
Astfel, procurorii au stabilit că, începând cu luna iunie 2025 şi până în 14 martie 2026, bărbatul a întreţinut, în repetate rânduri, raporturi sexuale consimţite cu o fată în vârstă de 14 ani la data primului act şi în vârstă de 15 ani la data ultimului act, la locuinţa din municipiul Arad unde locuia împreună cu adolescenta.
Totodată, s-a stabilit că fata a rămas însărcinată.
”Ca urmare a cercetărilor efectuate s-a mai reţinut că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, în trecut fiind condamnat definitiv pentru alte infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale a minorilor şi pentru infracţiuni de trafic de persoane”, au menţionat anchetatorii, potrivit News.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, propunerea fiind admisă.




























Comentează