Casa Albă a salutat sâmbătă ceea ce pare să fie o "victorie extraordinară" pentru Ucraina după retragerea forţată a armatei ruse şi recucerirea oraşului Herson, în sudul ţării, relatează AFP.
"Se pare că ucrainenii tocmai au repurtat o victorie extraordinară: singura capitală regională capturată de Rusia în acest război s-a întors acum sub drapel ucrainean, ceea ce este cu totul remarcabil", a declarat presei consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, care îl însoţeşte pe preşedintele Joe Biden la summitul ASEAN din Cambodgia, informează Agerpres.
Sullivan s-a exprimat după intrarea trupelor ucrainene în oraş, ceea ce reprezintă un nou eşec usturător pentru Moscova, după aproape nouă luni de război în Ucraina.
Retragerea forţelor ruse va avea "implicaţii strategice mai largi", în special atenuarea ameninţării pe termen lung din partea Rusiei asupra mai multor oraşe din sudul Ucrainei, printre care şi Odesa, a declarat el.
"Este un moment mare şi se datorează tenacităţii incredibile şi abilităţii ucrainenilor, cu sprijinul unit şi neclintit al SUA şi al aliaţilor noştri", a adăugat Sullivan.
Întrebat despre informaţiile potrivit cărora administraţia preşedintelui Joe Biden ar fi început să exercite presiuni asupra preşedintelui Volodimir Zelenski pentru a lua în considerare negocieri cu Moscova, Jack Sullivan a declarat că Rusia, nu Ucraina este cea care trebuie să se decidă dacă să se aşeze sau nu la masa negocierilor.
Rusia, a spus el, continuă să aibă "revendicări trăsnite" cu privire la autoproclamatele sale anexări de pământuri ucrainene, chiar şi atunci când se retrage în faţa contraofensivei ucrainene.
"Ucraina este parte a păcii în acest conflict, iar Rusia este partea războiului. Rusia a invadat Ucraina. Dacă Rusia ar alege să înceteze să mai lupte în Ucraina şi să plece, ar însemna sfârşitul războiului. Dacă Ucraina ar alege să se oprească să se bată şi să abandoneze, ar însemna sfârşitul Ucrainei", a subliniat consilierul Casei Albe.
"În acest context, poziţia noastră rămâne aceeaşi ca în trecut şi, în mod fundamental, este în strânsă consultare şi în sprijinul preşedintelui Zelenski", a mai subliniat Sullivan.
Casa Albă răsucește cuțitul în rana Rusiei: o victorie extraordinară a Ucrainei la Herson
București
5°C
Articole Similare

225
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
225

6
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
6

219
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
219

29
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
29

689
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
689

37
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
37

1.161
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.161

2.538
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.538

2.897
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.897

2.908
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
2.908

70
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
70

906
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
906

2.830
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.830
















Comentează