'Cartelul angajărilor'. Sancțiuni fără precedent pe piața muncii din România: Companii-mamut, amendate cu milioane de euro pentru înțelegeri subterane

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 12-01-2026 15:30

Actualizat: 12-01-2026 15:31

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Consiliul Concurenței a anunțat luni aplicarea unor amenzi-record, în valoare totală de 163,71 milioane de lei (aproximativ 32,15 milioane de euro), împotriva a opt companii care au participat la o înțelegere anticoncurențială pe piața muncii, menită să limiteze mobilitatea angajaților și să mențină artificial costurile salariale la un nivel scăzut.

Este primul caz din România în care autoritatea sancționează explicit practici de tip „no-poaching”, prin care firmele renunță deliberat să concureze pentru atragerea forței de muncă specializate.

„Este primul caz în care sancționăm astfel de practici anticoncurențiale, în care companiile nu se concurează pentru atragerea forței de muncă specializate”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Cum funcționa înțelegerea: angajați „rezervați”, salarii ținute jos

În urma investigației, Consiliul Concurenței a constatat că acele companii implicate au stabilit să nu se concureze între ele pentru recrutarea angajaților calificați și au convenit să nu recruteze personal de la alte firme din grup fără acordul prealabil al acestora. Astfel au vizat forța de muncă specializată din industria auto, inginerie și consultanță tehnică.

Companiile implicate sunt:

  • Akkodis Romania

  • Alten Si-Techno Romania

  • Automobile-Dacia

  • Bertrandt Engineering Technologies Romania

  • Expleo Romania

  • FEV ECE Automotive

  • Renault Technologie Roumanie

  • Segula Technologies Romania

Aceste practici sunt cunoscute la nivel internațional sub denumirea de acorduri „no-poaching”, prin care firmele convin să nu facă oferte de angajare angajaților competitorilor direcți.

Autoritatea avertizează: impact direct asupra angajaților

Consiliul Concurenței subliniază că astfel de înțelegeri sunt extrem de nocive nu doar pentru mediul concurențial, ci și pentru salariați.

„Resursele umane reprezintă un parametru esențial al concurenței între companii, având în vedere ponderea costurilor cu personalul în cheltuielile totale, deficitul de forță de muncă sau mobilitatea salariaților/colectivului. Acest tip de comportament, „no-poaching”, este deosebit de nociv atât pentru concurență, prin crearea unor bariere artificiale pe piață, cât și pentru angajați ale căror oportunități de mobilitate sunt afectate”, a declarat Bogdan Chirițoiu.

Amenzile aplicate: Dacia și Renault, sancțiuni de zeci de milioane

Valoarea sancțiunilor individuale este următoarea:

  • Automobile-Dacia SA – 81.530.497,62 lei

  • Renault Technologie Roumanie SRL – 46.294.136,03 lei

  • Alten Si-Techno Romania SRL – 10.651.566,50 lei

  • Bertrandt Engineering Technologies Romania SRL – 7.710.801,66 lei

  • Expleo Romania SRL – 7.428.131,86 lei

  • Akkodis Romania SRL – 5.539.871,75 lei

  • Segula Technologies Romania SRL – 3.158.982,76 lei

  • FEV ECE Automotive SRL – 1.398.870,03 lei

Cine a „spart” cartelul: avertizor și recunoașteri

Investigația a fost declanșată în urma unei sesizări primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență.

Potrivit Consiliului Concurenței o companie a beneficiat de programul de clemență, furnizând documente și informații esențiale, iar alte cinci companii și-au recunoscut fapta, obținând reduceri ale sancțiunilor.

Ce urmează: amenzile se execută, deciziile sunt finale

Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar sumele aplicate vor intra direct la bugetul de stat.

ANAF este instituția care va pune în aplicare sancțiunile și va executa amenzile.

Decizia completă a autorității de concurență va fi publicată pe site-ul instituției după eliminarea informațiilor confidențiale.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri