Cântăreața Nicki Minaj i-a lăudat pe Trump şi JD Vance la o conferinţă organizată de Erika Kirk

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 22-12-2025 10:07

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cântăreaţa de rap Nicki Minaj i-a lăudat pe preşedintele Donald Trump şi pe vicepreşedintele JD Vance în timpul apariţiei sale surpriză la conferinţa AmericaFest organizată, duminică, de Turning Point USA, potrivit Fox News, informează news.ro.

Cântăreaţa „Super Bass” a fost prezentată ca invitată surpriză de preşedinta TPUSA, Erika Kirk, unde au discutat despre recentul ei implicare alături de administraţia Trump în ceea ce priveşte persecuţia creştinilor din Nigeria.

În ciuda sprijinului acordat în trecut candidaţilor democraţi, Minaj a descris respectul „maxim” pe care îl are pentru administraţia republicană, în special pentru că le-a dat oamenilor speranţă în vremuri întunecate.

„Am un respect şi o admiraţie deosebite pentru preşedintele nostru”, a declarat Minaj. „Nu ştiu dacă el ştie asta, dar a dat atâtor oameni speranţa că există o şansă să-i învingă pe cei răi şi să câştige, şi să o facă cu capul sus şi cu integritatea intactă”.

Ea a adăugat că îi consideră atât pe Trump, cât şi pe Vance „unul dintre noi”, având în vedere modul în care aceştia încă se pot identifica cu americanii obişnuiţi.

„Nu au pierdut legătura cu lumea”, a spus Minaj. „Ştii, sunt încă conectaţi la lume. Şi la ceea ce se întâmplă în lume, cu oamenii mai tineri şi mai în vârstă, cu oamenii mai bogaţi şi cei mai puţin bogaţi, ei au capacitatea de a se conecta în continuare, de a fi autentici şi de a ne face să ne simţim mândri că suntem americani”.

În timpul apariţiei sale, Kirk a adus în discuţie şi criticile publice ale lui Minaj pe reţelele de socializare la adresa guvernatorului Gavin Newsom, opinii pe care le-a reiterat în timpul evenimentului.

„Dragă Newscum, nu avem nicio problemă să curăţăm gunoiul dacă este nevoie, te rog să fii blând. Asta i-aş spune lui Gavie poo”, a spus Minaj.

Ea a apărut anterior alături de ambasadorul SUA la Naţiunile Unite, Mike Waltz, la un eveniment al Naţiunilor Unite în noiembrie, pentru a atrage atenţia asupra persecuţiei religioase şi uciderii creştinilor din Nigeria.

Cântăreaţa a subliniat, de asemenea, că relaţia sa cu administraţia Trump nu a avut motivaţii politice.

„Vreau să clarific încă o dată că nu este vorba despre a lua partea cuiva. Este vorba despre a lupta împotriva nedreptăţii. Este vorba despre ceea ce am susţinut întotdeauna de-a lungul întregii mele cariere. Şi voi continua să susţin acest lucru pentru tot restul vieţii mele. Îmi va păsa dacă cineva, oriunde, este persecutat pentru convingerile sale”, a declarat Minaj la momentul respectiv.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri