Canada va fi gazda următoarei reuniuni a Grupului de la Lima privind criza din Venezuela, a declarat joi pentru AFP un înalt responsabil al guvernului de la Ottawa, potrivit Agerpres.
Pentru această întâlnire nu a fost stabilită nicio dată, dar acest responsabil, sub acoperirea anonimatului, a afirmat că "cel mai curând ar fi cel mai bine, dată fiind amplificarea crizei din Venezuela".
Majoritatea membrilor Grupului de la Lima, alcătuit din Canada şi mai multe ţări din America Latină, l-au îndemnat pe preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, să renunţe la putere.
Ţara traversează cea mai gravă criză din istoria sa recentă, pradă unei importante penurii alimentare şi de medicamente şi unei hiperinflaţii de 10.000.000% anunţată pentru 2019.
Miercuri, în capitala ţării, Caracas, preşedintele Adunării Naţionale, Juan Guaido, s-a autoproclamat "preşedinte în exerciţiu". El a fost recunoscut imediat preşedinte interimar de către Washington.
Liderul socialist Nicolas Maduro a reacţionat anunţând ruperea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite şi a dat un termen de 72 de ore reprezentanţilor americani să părăsească ţara.
Tulburările care au izbucnit în Venezuela cu începere de luni, pe fondul mişcărilor de protest faţă de guvernul lui Nicolas Maduro, au făcut 26 de morţi în patru zile, potrivit ONG-ului Observatorio Venezolano de Conflictividad Social, notează AFP.
Canada va fi gazda următoarei reuniuni a Grupului de la Lima privind criza din Venezuela
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

4.606
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
4.606

3.011
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.011

24
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
24

2.617
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.617

8.825
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
8.825

1.980
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.980

5.110
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.110

1.669
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.669

178
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
178

1.924
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.924

128
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
128

95
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
95

9.218
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
9.218

















Comentează