Moţiunea simplă pe Sănătate depusă de PNL la Camera Deputaţilor va fi dezbătută luni, iar miercuri se va da votul final, informează agerpres.ro.
"Va fi dezbaterea luni, pe 7 mai, şi votul final îl vom da la şedinţa de vot final de miercuri", a anunţat, joi, secretarul Camerei Deputaţilor, Georgian Pop.
Liberalii au depus miercuri, pentru a doua oară, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă pe Sănătate, după ce titlul documentului a fost modificat.
"Având în vedere că Biroul permanent a respins în şedinţa de săptămâna trecută depunerea moţiunii PNL, invocând un titlu necorespunzător, revenim astăzi cu depunerea moţiunii pe Sănătate. Am schimbat şi titlul moţiunii, ca să nu mai deranjeze pe nimeni. Ea se intitulează 'PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică'. Sper ca de data aceasta să putem dezbate această moţiune, să vedem pădurea de copaci, să vedem că în timp ce noi nu găsim timp să dezbatem această moţiune, se fac statele de plată pe luna anterioară şi cei de la Financiar nu ştiu cum să facă statele de plată, cu ce fel de sporuri, să vedem că medicii de familie sunt duşi la pierzanie, să vedem că lipsesc medicamentele din spitale, să vedem că se pierd finanţările pentru spitalele regionale, să vedem că mor oameni în spitale, 200 de decese sub gloriosul dumneavoastră mandat", a declarat miercuri deputatul liberal Florin Roman.
El a adăugat că în sistemul de Sănătate există problemele cu adevărat importante asupra cărora trebuie să se aplece Parlamentul, pentru că oamenii se pregătesc de grevă generală deoarece regulamentul de sporuri "a generat haos".
"Cine nu vrea să înţeleagă treaba asta să se uite că din pixul ministrului plafonul este de 29% la Spitalul Universitar, dar doamna Pintea merge în vacanţă cu doamna manager, la Pantelimon e 18%, în alte locuri sporurile sunt efectiv făcute din pix de doamna ministru", a susţinut Roman.
Camera Deputaţilor: Moţiunea simplă pe Sănătate - dezbătută luni şi votată miercuri
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

200
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
200

1.763
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
1.763

3.117
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
3.117

1.842
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
1.842

3.533
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.533

1.867
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
1.867

1.979
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
1.979

1.730
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.730

1.777
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.777

3.231
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
3.231

80
Tanczos Barna, la Budapesta: Am discutat cu Péter Szijjártó despre modul în care putem aprofunda cooperarea, stimula economiile celor două state şi răspunde provocărilor de securitate şi energetice
80

4.911
Guvernul Bolojan ia împrumut 500 de milioane de euro de la Banca Europeană: Se construiește o autostradă
4.911

3.743
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.743

















Comentează