Deputaţii au ţinut, luni, în debutul şedinţei de plen, un moment de reculegere în memoria fostului lor coleg, social-democratul Mircea Duşa.
O solicitare în acest sens a fost făcută de preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu: "Am rugăminte la dumneavoastră. Să păstrăm un moment e reculegere pentru un fost membru al Camerei Deputaţilor, fostul nostru coleg, fost ministru al Apărării Naţionale, fost lider de grup, domnul Mircea Duşa".
Fostul ministru al Apărării Mircea Duşa a murit luni dimineaţă, a anunţat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Mircea Duşa a fost prefect, parlamentar şi a deţinut mai multe portofolii de ministru.
"Am aflat cu mare tristeţe vestea dispariţiei în această dimineaţă a colegului nostru social-democrat Mircea Duşa. În toate demnităţile publice pe care le-a avut, fie că a fost vorba de ministru al Apărării, de Interne sau pentru Relaţia cu Parlamentul, prefect sau parlamentar, Mircea Duşa şi-a făcut datoria cu onoare şi respect pentru interesul public. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a scris Ciolacu.
Camera Deputaţilor: Moment de reculegere în memoria social-democratului Mircea Duşa
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

132
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
132

1.569
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
1.569

1.577
„Suntem umiliți și jecmăniți! E rea-credință din partea Guvernului” - Primarii comunelor au cerut Palatului Victoria promisiuni de finanțare
1.577

3.246
VIDEO Nicușor Dan transmite un mesaj după ce românii s-au isterizat din cauza trupelor americane din România: E o falsă ipoteză! Zelenski: Iranul e aliatul Rusiei
3.246

1.688
VIDEO Sectorul energetic, punctul care va uni România și Ucraina: Ce au decis Volodimir Zelenski și Nicușor Dan
1.688

1.605
VIDEO Volodimir Zelenski cere mai mult sprijin militar: 'Rachetele nu vor fi suficiente pentru a doborî dronele iraniene, mai ales că rușii îi ajută'
1.605

1.570
VIDEO Zelenski anunță la București proiecte energetice majore cu România: două linii electrice noi și cooperare în Marea Neagră
1.570

1.714
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.714

3.073
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
3.073

69
Tanczos Barna, la Budapesta: Am discutat cu Péter Szijjártó despre modul în care putem aprofunda cooperarea, stimula economiile celor două state şi răspunde provocărilor de securitate şi energetice
69

4.192
Guvernul Bolojan ia împrumut 500 de milioane de euro de la Banca Europeană: Se construiește o autostradă
4.192

3.606
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.606

117
George Simion, la Târgu Jiu, unde angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia protestează de mai multe zile. Apel la ministrul Energiei şi la premierul Bolojan
117

















Comentează