Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor dezbat, marţi, proiectul legii offshore, anunță agerpres.ro.
Dezbaterea este reluată după ce, în urmă cu trei săptămâni, cele trei comisii au adoptat un raport pe această temă. Raportul a fost, însă, retrimis, în 3 octombrie, comisiilor de plenul Camerei Deputaţilor pentru a fi redezbătut. Reprezentanţii UDMR şi cei ai ALDE au făcut această solicitare, iar PSD a fost de acord.
Miercurea trecută, PSD şi ALDE au ajuns la un consens în privinţa modificărilor la legea offshore, liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu precizând că, în urma şedinţei din coaliţie, s-a decis ca 50% din producţia de gaz din Marea Neagră să se tranzacţioneze pe bursa din România, iar investiţia celor care operează să se deducă maxim 30% din impozitul pe venitul suplimentar.
Decizia a fost luată după o întâlnire a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi a liderului deputaţilor PSD, Daniel Suciu, cu reprezentanţii ALDE - Andrei Gerea şi Toma Petcu.
"La rugămintea şi la solicitarea colegilor din ALDE, ne-am reîntâlnit pentru a ne pune de acord asupra unor aspecte tehnice. În esenţă, nu am avut puncte de vedere divergente foarte multe, nici măcar procente, am avut de discutat mai multe chestiuni tehnice vizavi de autorizări. Cel puţin poziţia PSD a rămas aceeaşi şi cred că din această perspectivă colegii de la ALDE pot să spună la ce concluzie au ajuns. Nu a fost un subiect de fractură în coaliţie, nici pe departe, şi am discutat şi fără patimă şi pur tehnic, având un singur interes, ca statul român şi România de pe această lege să câştige cât mai mult. Nu a fost o negociere - dă-mi mie, na-ţi ţie procente", a afirmat Suciu.
El a spus că s-a luat decizia că "50% din producţia de gaz la Marea Neagră se tranzacţionează pe bursa din România, investiţia celor care operează se deduce maxim 30% din impozitul pe venitul suplimentar". "Este forma pe care o cunoaşteţi şi aşa a rămas", a adăugat Suciu.
Deputatul UDMR Szabo Odon a declarat pentru AGERPRES că reprezentanţii UDMR şi cei ai PSD au avut discuţii pe tema legii offshore, precizând că, în principiu, Uniunea nu are o problemă cu prevederile acestei legi, dar doreşte să vadă cifrele oficiale şi vrea ca amendamentele sale să fie acceptate.
Camera Deputaţilor - Comisiile de specialitate dezbat legea offshore
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

0
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
0

11
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
11

13
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
13

1.316
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.316

1.752
Ionuţ Pucheanu, primarul Galațiului, îl acuză de "furt" pe Ilie Bolojan: Vedea-v-aş primar încă o dată!
1.752

711
Săptămână decisivă pentru bugetul pe 2026: Parlamentul începe maratonul dezbaterilor - când este programat votul final
711

66
VIDEO Ilie Bolojan avertizează: peste 20.000 de proiecte din PNRR trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august
66

167
VIDEO Se întoarce armata obligatorie în România? Răspunsul premierului Bolojan
167

100
Ilie Bolojan avertizează constructorii pe calea ferată Cluj–Oradea: „Au 4 luni să accelereze lucrările sau riscăm corecții de 200 de milioane”
100

1.531
Consilierul lui Nicușor Dan respinge teoria „statului paralel” pro-Kremlin: „Mi-e greu să găsesc argumente”
1.531

2.816
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
2.816

8.396
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
8.396

2.569
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
2.569
















Comentează