Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a acceptat supunerea la vot a două amendamente asupra moţiuni prin care guvernul condus de Boris Johnson încearcă sâmbătă să obţină votul favorabil al legislativului britanic asupra acordului său privind Brexitul convenit cu UE, în timp ce mii de persoane participă în centrul Londrei la o manifestaţie împotriva ieşirii din UE şi în favoarea convocării unui nou referendum privind Brexitul, relatează agenţiile EFE şi DPA potrivit Agerpres.
Primul amendament a fost depus de către deputatul independent (fost conservator) Oliver Letwin şi solicită amânarea votului asupra acestui acord până când va fi adoptată legislaţia prin care s-ar implementa acordul.
Dacă acest amendament va fi adoptat, premierul Boris Johnson va fi obligat să ceară Uniunii Europene amânarea Brexitului dincolo de data de 31 octombrie, chiar dacă legislativul de la Londra votează sâmbătă favorabil acordul privind Brexitul.
Presa afirmă că Oliver Letwin a propus acest amendament ca un fel de plasă de siguranţă pentru situaţia în care dezbaterea parlamentară privind legea Brexitului nu se încheie până pe 31 octombrie şi să se evite astfel o situaţie care ar fi echivalentă cu un Brexit fără acord.
Celălalt amendament aprobat de Bercow este unul transpartinic şi cere un al doilea referendum pe tema Brexitului. Laburiştii conduşi de Jeremy Corbyn susţin în mod special convocarea unui nou referendum şi consideră că britanicii ar trebui să se pronunţe şi asupra acordului privind Brexitul convenit cu UE de Boris Johnson.
Acesta din urmă le-a cerut deputaţilor să respingă ambele amendamente şi să voteze acordul, pentru a nu întârzia şi mai mult ieşirea din UE. Dar Johnson nu mai are majoritate în legislativul în care opoziţia laburistă şi liberal-democrată se opune acordului privind Brexitul sau chiar Brexitului în sine, şeful executivului confruntându-se în plus şi cu opoziţia conservatorilor pro-UE, iar partenerii săi unionişti nord-irlandezi au dezaprobat unele clauze ale documentului.
Compromisul privind acordul de Brexit la care au ajuns joi UE şi Regatul Unit - prin modificarea protocolului privind Irlanda şi Irlanda de Nord - prevede că Irlanda de Nord va rămâne aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene, dar va face parte din teritoriul vamal al Regatului Unit.
Dacă acordul va fi respins de Camera Comunelor, conform unei legi adoptate luna trecută, Boris Johnson va fi obligat să ceară UE o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, solicitare care mai trebuie aprobată şi de liderii europeni.
Dacă documentul va fi aprobat, va urma o perioadă de tranziţie post-Brexit până la finele anului viitor, dar care poate fi prelungită de comun acord între Londra şi Bruxelles pentru 1-2 ani.
În timp ce dezbaterea din Camera Comunelor este în desfăşurare, mii de persoane participă la o manifestaţie în centrul Londrei pentru a cere un nou referendum privind Brexitul.
Camera Comunelor va alege între amânarea Brexitului și un nou referendum
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

225
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
225

6
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
6

219
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
219

29
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
29

689
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
689

37
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
37

1.161
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.161

2.538
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.538

2.897
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.897

2.908
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
2.908

70
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
70

906
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
906

2.830
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.830
















Comentează