Bursa de Valori Bucureşti a închis miercuri pe plus, iar valoarea totală a tranzacţiilor a crescut de peste trei ori faţă de şedinţa precedentă, până la 57,53 milioane de lei (12,17 milioane de euro) potrivit Agerpres.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 23,92 milioane de lei, urmate de titlurile Fondului Proprietatea (10,12 milioane lei lei) şi BRD - Groupe Societe Generale Romgaz (7,70 milioane de lei). Aceste trei companii au consemnat împreună tranzacţii de 41,74 de milioane de lei, adică peste 72% din rulajul pieţei.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,18%, până la 9.262,37 puncte.
BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a câştigat 0,20% din valoare, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, este singurul indice care a închis pe minus, cu 0,20%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 0,08%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat tot cu 0,08%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o apreciere de 0,06%.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UAMT, care s-au apreciat cu 14,12%, VES SA (+7,48%) şi Electroputere (+4,55%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Turism Felix (-6,21%), Mecanica Ceahlău SA (-3,68%) şi AAGES (-3,27%).
Bursa de Valori Bucureşti a închis miercuri pe plus - Valoarea totală a tranzacţiilor a crescut de peste trei ori faţă de şedinţa precedentă
Explorează subiectul
Articole Similare

67
Trageri speciale Loto de Dragobete, duminică: report de peste 10,5 milioane de euro la Joker
67

83
OpenAI spune că va cheltui 600 miliarde de dolari pentru capacitatea de calcul până în 2030
83

88
Cum au afectat importurile ieftine din China inflaţia în zona euro
88

62
Decizia Curţii Supreme lovește Apple: Compania se confruntă cu o factură de tarife de 3,3 miliarde de dolari
62

4.496
Una dintre cele mai cunoscute cafenele din Centrul Vechi s-a închis fără explicații
4.496

121
Marile companii de tehnologie au promis investiţii de ordinul sutelor de miliarde de dolari în dezvoltarea inteligenţei artificiale în India
121

2.536
Regula care îți poate salva economiile: Cum trebuie folosit contul bancar
2.536

52
Producția de gaze a României scade în 2025, în timp ce importurile explodează cu 75%
52

38
Protest al ecologiștilor în Croația față de un amplu proiect de ferme avicole
38

2.635
Dezastrul despre care Guvernul nu vrea să se afle: Importurile de gaze naturale au explodat cu 75%
2.635

49
Prognoză uriașă: OpenAI ar urma să depășească 280 de miliarde de dolari venituri
49

68
Plan european pentru IMM-uri: Inițiativa lansată de Victor Negrescu
68

10.794
Din inima Europei, Dan Nica a răbufnit: "Mă deranjează. Iau foc. Plătim un preț nemeritat la energie electrică"
10.794

















Comentează