Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, cu tranzacţii ce au însumat 35,87 milioane de lei (7,36 milioane de euro).
La finalul şedinţei de tranzacţionare, indicele BET a crescut cu 0,06%, până la 8.875,47 puncte, BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o apreciere de 0,06%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,03%.
Totodată, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o creştere de 0,04%, în timp ce indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,26%.
Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,47%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Banca Transilvania au generat tranzacţii în valoare de 8,1 milioane de lei, urmate de titlurile Romgaz cu 7,86 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea - cu 3,89 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turism Felix, în creştere cu 10,97%, cele ale Patria Bank (+3,76%) şi cele ale MedLife (+1,57%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Altur (-8,47%), Vrancart (-4,85%) şi Impact Developer&Contractor (-4%).
Bursa de la București a închis pe verde ședința de joi
Explorează subiectul
Articole Similare

1.470
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
1.470

105
Emiratele Arabe Unite au decis să închidă bursele timp de două zile, pe fondul atacurilor Iranului
105

7.390
Alertă! Virus android invincibil: Preia controlul total al telefonului și nu poate fi dezinstalat. Gândește singur și îți golește conturile
7.390

65
Preţul petrolului Brent a urcat cu 10% duminică, pe fondul conflictului cu Iranul. Ce spun analiştii
65

48
ANAF a efectuat aproape 34.000 de controale fiscale în 2025, cu 7,2% mai mult decât în 2024
48

4.421
Criza din Orientul Mijlociu riscă să provoace cea mai gravă perturbare a pieței de gaze de la invazia rusească în Ucraina
4.421

85
Salariul mediu anual în Bulgaria a crescut cu 12% în 2025
85

179
Încă două zboruri de pe Aeroportul Otopeni au fost anulate
179

7.877
Șoc pentru România: Prețul carburantului va bubui și urcă la 10 lei pe litru, iar asta va fi pe termen lung (Asociația Energia Inteligentă)
7.877

50
Debitul maxim al Dunării, peste mediile multianuale în martie, aprilie şi mai (prognoză)
50

4.428
Efectul direct și palpabil pentru România, din cauza războiului din Iran: Gardienii Revoluției nu permit trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
4.428

3.023
Airbnb-ul cu bulina roșie, o rușine națională
3.023

117
Report uriaș la Joker și Loto 6/49: Peste 54 de milioane de lei în joc la tragerea din 1 martie
117

















Comentează