Recepţia lucrărilor civile la centrala de la Iernut dorim să o finalizăm în decembrie şi să poată fi începute primele teste la cel puţin o turbină pe gaz, termenul maxim pe care România îl poate accepta pentru punerea în funcţiune a centralei fiind jumătatea anului viitor, a declarat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
"Şi astăzi au avut o discuţie cu Romgaz. Ei sunt într-un dialog constant cu Duro Felguera, antreprenorul general din Spania. E vorba despre un contract reluat, blocat ani de zile, reluat după mari eforturi, şi financiare şi diplomatice, din toate punctele de vedere. În acest moment, până la finalul acestui an, deci la nivelul lunii decembrie, ne dorim să finalizăm recepţia lucrărilor civile, să putem începe primele teste la cel puţin o turbină pe gaz. Termenul maxim pe care România îl poate accepta este undeva la jumătatea anului viitor. Dar faptul că proiectul se recepţionează practic anul ăsta şi încep testele este un lucru bun", a spus Burduja cu ocazia unor declaraţii de presă, conform AGERPRES.
El a subliniat că nu s-a vrut să se facă rabat de la siguranţă, care este întotdeauna pe primul loc.
"Nu am vrut să grăbim aceste etape de probe, de teste, de paralel cu sistemul, pentru că vorbim de siguranţă şi asta este întotdeauna pe primul loc", a punctat ministrul Energiei.
În aprilie anul trecut, Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a încheiat cu Duro Felguera contractul de achiziţie având ca obiect "Finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii: Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze", valoarea contractului fiind de 344,9 milioane lei, fără TVA.
Anterior, în 2016, Romgaz semnase un contract cu firmele Duro Felguera şi Romelectro, pentru realizarea unei noi centrale pentru producerea energiei electrice în cadrul termocentralei Iernut. Centrala ar fi trebuit să fie dată în folosinţă la începutul anului 2020, potrivit planurilor iniţiale. La mijlocul lui 2021, Romgaz a anunţat pe bursă rezilierea contractului.
"Romgaz informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, începând cu data de 17 iunie 2021, Contractul de lucrări nr. 13384/2016, având ca obiect Dezvoltarea CTE Iernut, prin construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, a încetat prin reziliere, motivat de nefinalizarea în termen, de către executant, a lucrărilor de construcţii şi punere în funcţiune a obiectivului de investiţii. Rezilierea contractului de lucrări nr. 13384/2016, începând cu data de 17 iunie 2021, a intervenit ca urmare a împlinirii termenului de suspendare a notificării de reziliere, fără ca părţile să fi ajuns la agreerea unei soluţii care să asigure finalizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii, în termen cât mai scurt posibil", se menţiona în raportul Romgaz transmis Bursei de Valori Bucureşti.
CCGT Iernut beneficiază de o poziţionare strategică, fiind amplasată în centrul sistemului energetic naţional. Prin acest proiect se are în vedere acoperirea consumului naţional de electricitate prin acţionarea pe pieţele de energie electrică angro şi de echilibrare, asigurarea de servicii tehnologice pentru sistemul energetic naţional, eliminarea posibilelor blocaje în reţeaua din nord-vestul României. Capacitatea brută de energie electrică a centralei va fi de 430. Centrala cuprinde patru turbine cu gaz, plus patru cazane recuperatoare pentru producere abur cu trei nivele de presiune şi două turbine cu abur.
Burduja: În decembrie, ne propunem să începem primele teste la cel puţin o turbină pe gaz, la Iernut
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

186
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
186

751
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
751

21
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
21

16
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
16

746
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
746

924
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
924

24
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
24

1.983
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.983

74
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
74

2.593
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.593

72
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
72

73
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
73

826
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
826

















Comentează