Guvernul bulgar a fost criticat de mai multe organizaţii neguvernamentale care acuză relele tratamente la care continuă să fie supuşi, după 30 de ani de la căderea comunismului, orfanii cu dizabilităţi, unii fiind chiar ţinuţi închişi în cuşti, transmite joi AFP, citată de AGERPRES.
Comitetul Helsinki şi Disability Rights International (DRI, cu sediul la Washington) s-au referit, în mai multe rapoarte, la violenţele suferite în continuare de minorii instituţionalizaţi şi proveniţi în majoritate din familii sărace, în pofida reformelor cerute Bulgariei, care a aderat la Uniunea Europeană în 2007.
Concluziile rapoartelor au fost contestate de autorităţile de la Sofia.
Într-un raport publicat săptămâna trecută, DRI scrie despre copii care 'erau aşezaţi nemişcaţi (...), unii se balansau înainte şi înapoi, se răneau, îşi muşcau mâinile sau îşi atingeau ochii cu degetele'.
'Într-o instituţie, copiii aveau capetele rase' pentru a le fi păstrată mai uşor igiena. Într-o altă instituţie, 'am observat două cuşti în care erau ţinuţi copii, având rolul de a le limita interacţiunile sociale', a notat DRI în raport, menţionând că unii copii 'nu ies niciodată decât pe balcon sau într-o curte împrejmuită'.
Comitetul Helsinki menţionează prescrierea de tranchilizante copiilor - dintre care unii erau legaţi de paturi -, precum şi violenţele fizice şi verbale la care erau supuşi de personalul din trei instituţii de asistenţă socială din centrul ţării.
La rândul său, UNICEF subliniază, într-un comunicat, 'necesitatea unor eforturi suplimentare' pentru sprijinirea preventivă a familiilor în dificultate şi permiterea menţinerii legăturii între părinţii biologici şi copiii lor.
Bulgaria depune eforturi pentru a închide marile orfelinate moştenite din perioada comunistă şi a ameliora integrarea socială a copiilor cu dizabilităţi, care reprezintă aproape jumătate din cei peste 3.000 de minori instituţionalizaţi.
Comitetul Helsinki denunţă un 'transfer al celor mai inumane şi inacceptabile forme de violenţă instituţională' în noile structuri, chiar şi atunci când acestea nu găzduiesc mai mult de 14 copii.
'Bulgaria nu a reuşit să creeze un sistem de susţinere pentru comunitate, o educaţie incluzivă şi centre de zi pentru a ajuta familiile să aibă grijă de copiii lor cu handicap', mai notează DRI.
Criticat pentru lentoarea administraţiei sale, ministrul bulgar al afacerilor sociale a fost demis vineri. Autorităţile nu au stabilit însă o legătură între această demitere şi publicarea raportului DRI.
Dimpotrivă, Ministerul Afacerilor Sociale a calificat aceste concluzii drept 'tendenţioase şi nereprezentative' pentru eforturile depuse de Bulgaria.
'Viaţa copiilor cu dizabilităţi s-a îmbunătăţit după destructurarea marilor instituţii', a afirmat guvernul de la Sofia, care a întreprins propria anchetă.
Bulgaria este ARĂTATĂ cu degetul pentru relele tratamente aplicate orfanilor cu dizabilităţi
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

171
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
171

25
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
25

1.138
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.138

2.491
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
2.491

1.560
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.560

1.948
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.948

1.283
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.283

1.984
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.984

626
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
626

3.338
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.338

1.392
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.392

1.519
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.519

1.364
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
1.364
















Comentează