Cooperarea transnaţională în macroregiunea Dunăre - Marea Neagră se afla pe tema discuţiilor ce vor fi dezbătute la sfârşitul lunii mai la Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat de Comisia Europeană, prin DG MARE - pentru afaceri maritime şi pescuit, informează Fundaţia Eurolink - Casa Europei, într-un comunicat de presă, transmis luni AGERPRES.
Potrivit organizatorilor, reuniunea este deschisă experţilor şi specialiştilor din diverse domenii conexe, dar şi liderilor şi decidenţilor din toate sectoarele de activitate care sprijină inovarea tehnologică şi urbană, dar şi promovarea unor domenii-cheie precum: conservarea biodiversităţii, turismul dunărean şi maritim, digitalizarea transformativă, acvacultura, pescuitul etc.
"În vederea unei focalizări cât mai pragmatice şi a închegării unui Plan de Acţiune comun privind implicarea tuturor responsabililor şi inovatorilor în sens larg din Macroregiunea Dunării şi Bazinul Mării Negre, organizatorii lansează din acest moment şi o Consultare Publică asupra domeniilor de interes care vor face obiectul workshop-urilor, ca de pildă: foaia de parcurs strategică asupra energiei marine; îmbunătăţirea politicilor integrate şi guvernanţei maritime la nivel UE, inclusiv strategiile de securitate aferente; stimulente privind dezvoltarea turismului nautic, costier şi ecologic, inclusiv crearea de noi locuri de muncă; modalităţile de promovare a acvaculturii sustenabile în zona Litoralului, Deltei, ca şi a afluenţilor Dunării, conform Strategiei de Dezvoltare Sustenabilă a Acvaculturii Europene", se menţionează în comunicatul citat.
Evenimentul din România, programat pe 31 mai, face parte din seria a 100 de conferinţe organizate în întreaga Uniune Europeană. Conferinţa internaţională 'High Level Stakeholders Event' este propusă de un consorţiu de parteneri, sub genericul 'Boosting transnational cooperation through the Black Sea - Danube Macro-Regional Hub' ('Stimularea cooperării transnaţionale prin Hub-ul Macro-Regional Dunăre-Marea Neagră').
Din acest consorţiu fac parte: Hub-ul Macroregional Dunăre-Marea Neagră (sub Preşedinţia Cluj IT Cluster), Catedra Internaţională Onorifică 'Jean Bart' în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (CIO-SUERD), proiect fondat de Fundaţia Eurolink - Casa Europei, în parteneriat cu Academia Română, Asociaţia 'Comunităţile Locale Riverane Dunării' (CLDR - membră CoDCR), sub Preşedinţia Universităţii Maritime din Constanţa.
Obiectivele evenimentului de la Bucureşti vizează, pe de o parte, interconectarea componentelor-cheie referitoare la 'Bleu Entrepreneurship, Innovation and Investments' (Antreprenoriat, Inovare şi Investiţii albastre), iar pe de altă parte, să ofere posibilitatea reactivării/dinamizării unor noi platforme de cooperare în zonă.
Conferinţa internaţională va include următoarele secţiuni: sesiune practică de dezbateri şi workshop-uri, expoziţie ce include cele mai bune practici şi poveşti de succes, networking şi matchmaking, decernarea Diplomelor de Excelenţă "Inovare socială şi economică în Bazinul Mării Negre - Regiunea Dunării" şi o vizită de documentare la Universitatea Maritimă din Constanţa şi Baza Nautică Lacul Mamaia
Printre invitaţii care şi-au anunţat participarea se vor afla reprezentanţi ai Comisiei Europene, Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunării (CoDCR), Ministerului Afacerilor Externe, Senatului României, Academiei Române, alte instituţii şi organizaţii profesionale relevante în domeniu, precum şi jurnalişti şi observatori specializaţi.
Bucureştiul va găzdui conferinţa internaţională privind cooperarea transnaţională în macroregiunea Dunăre-Marea Neagră
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

598
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
598

712
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
712

1.622
VIDEO Mircea Badea i-a compus poezie specială lui Ilie Bolojan - ”Muma lui Bolojan”
1.622

2.583
De ce a venit Zelenski acum în România? Armand Goșu: 'Un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc' / Mesaj pentru Ungaria și calculele Kievului
2.583

3.355
Risipa din instituțiile statului: Zece angajați produc 14-20 de hârtii într-o lună, printre care foaia de prezență, în structurile teritoriale ale AEP
3.355

103
Recviem pentru Dubai! Omfalosul de nisip și lupul de oțel!
103

30
Eugen Tomac: vizita lui Zelenski la București deschide „o nouă pagină” în relația România–Ucraina. Accent pe școlile în limba română și libertatea religioasă
30

3.145
Nicușor Dan, contrazis de șeful AEP în scandalul finanțării campaniei electorale pentru primăria Capitalei
3.145

2.985
Țuțuianu (AEP): Nu exclud alegeri parlamentare anticipate, instituția trebuie să fie pregătită oricând
2.985

5.596
Planul PSD pentru schimbarea premierului: trei variante luate în calcul pentru plecarea lui Ilie Bolojan
5.596

118
Mihai Fifor cere plecarea premierului Ilie Bolojan: „Guvernarea a devenit un blocaj permanent”
118

2.639
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.639

1.406
Facturi mai mici la căldură și chirii mai mari în locuințele „convenabile”, din nou pe masa Consiliului General. Proiectele revin după scandalul de la ultima ședință
1.406

















Comentează