Bucurestenii indemnati de Oprescu SA RECLAME MUNCITORII LENESI
Edilul Sorin Oprescu îi îndeamnă pe bucureşteni să-i reclame pe muncitorii leneşi de pe şantiere. Cei care vor să facă sesizări vor avea la dispoziţie mai multe linii telefonice la care vor putea raporta astfel de nereguli.
Muncitorii pot scăpa basma curată, chiar dacă în loc să muncească dorm nestingheriţi. Angajaţii pot fi sancţionaţi, în cel mai bun caz, de firmele de care aparţin, companii abonate la contractele publice. Primăria nu poate lua încă nicio măsură. „Şi eu sunt obişnuit cu somnul dulce al muncitorului de dimineaţă. I-am văzut şi eu”, a spus Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei. Edilul promite însă că, în cel mai scurt timp, situaţia va fi alta. „Am reușit să prefigurăm această celulă de monitorizare, vom pune la dispoziție 3-4 numere de telefon. Sunt foarte multe numere de telefon, să ne comunice ei dacă oamenii își văd sau nu de treabă. Nu e nicio amenințare, dar dacă încearcă unu să își bată joc de bucureșteni și să ne ducă cu lucrările până în iarnă, vom lua măsurile care se impun, îi dăm afară”, a mai spus Sorin Oprescu. În acest moment, în Capitală se lucrează la construcţia a cinci pasaje, patru bulevarde mari şi 19 şcoli. Vara aceasta vor demara şi construcţiile sălii polivalente, a academiei de tenis şi de refacere a patinoarului Mihail Flamaropol. La acestea se vor adăuga lucrările de înlocuire a 130 de kilometri de reţele de apă, gaz şi curent electric. Digi24.ro
București
13°C
Articole Similare

496
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
496

8
Bărbat căzut într-un puţ adânc de patru metri, salvat de pompieri
8

1.601
VIDEO Trei nopți de teroare pentru motocicliști, în Sectorul 6: Suspectul, prins în flagrant în timp ce distrugea caroseriile
1.601

1.582
Român aflat pe lista 'MOST WANTED', adus în țară: Eminența cenușie din spatele unor spargeri de milioane de euro, stabilit în Franța sub identitate falsă
1.582

60
Două turiste rătăcite cu mașina în pădure, salvate de jandarmii sibieni
60

62
Un copil de 5 ani a murit într-un incendiu, mama și fratele grav răniți
62

3.286
VIDEO Dronă deasupra județului Tulcea. Autoritățiile au emis mesaj RO-Alert: „Rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”
3.286

1.277
ANM anunță vânt puternic în vestul țării: rafale de până la 70 km/h. Cum va fi vremea în București în weekend
1.277

48
Bărbat reținut după ce şi-a agresat fiica vitregă şi a condus fără permis
48

3.426
Mega-schema angajărilor din spitale, pusă pe butuci: Un fost lider SANITAS stabilea 'mercurialul' șpăgilor. Șase persoane au recunoscut
3.426

109
Scandal la semafor: O șoferiță a fost agresată de un bărbat, pe fondul unor neînțelegeri în trafic
109

3.864
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
3.864

85
Două case s-au făcut scrum, cel mai probabil de la un burlan metalic neprotejat termic
85

















Comentează