BREAKING - PNL contestă la CCR noua variantă a Legii dării în plată

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 30-04-2020

Actualizat: 30-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.ccr.ro

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, într-o formă revizuită, Legea dării în plată. Această nouă variantă include impreviziunea alături de celelalte 4 condiții necesare a fi îndeplinite pentru a preda băncii cheile casei. Până acum era o problemă foarte mare pentru că instanțele judecătorești aveau interpretări diferite asupra impreviziuni.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 46: Să ne ia ungurii! Toți v-ați prostituat cu UDMR

Principala modificare față de varianta adoptată în Senat în luna februarie este cea prin care deprecierea cursului (calculată ca diferență dintre momentul solicitării dării în plată față de momentul acordării creditului) să fie de minim 52,6% (la Senat fusese 50%).

Cu toate acesta, legea nu va fi trimisă la promulgare. Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat că noua variantă a legii va fi contestată la Curtea Constituțională.

Da, o vom contesta la CCR. Luni depunem”, ne-a precizat Florin Roman.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri