BREAKING Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu / Precizările Parchetului General

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 26-02-2025 22:15

Actualizat: 27-02-2025 01:05

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parchetul General anunță printr-un comunicat de presă că un magistrat de rang înalt este cercetat în dosarul lui Călin Georgescu. Precizarea vine în contextul în care Lumea Justiției a precizat astăzi că acest dosar ar fi nul de drept pentru că este instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe când ar fi trebuit instrumentat de DIICOT.

În continuarea comunicatului de presă din cursul zilei de astăzi și având în vedere interpretările vehiculate în spațiul public referitoare la competența de soluționare, Parchetul General face următoarele precizări:

„În cadrul dosarului care face obiectul comunicatului de presă menționat anterior, se efectuează cercetări și in raport de sprijinirea activităților infracționale de către o persoană care are calitatea de magistrat. Potrivit prevederilor Legii nr. 49/2022, în asemenea situații, competența de soluționare aparține exclusiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in raport de toate infracțiunile ce fac obiectul cercetărilor.

Totodată, menționăm că, în raport de infracțiunile aflate în competența de soluționare prevăzută de lege pentru unitățile de parchet ierarhic inferioare, cauzele instrumentate de acestea au fost preluate, în baza art. 325 Cod de procedură penală, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in vederea efectuării urmăririi penale.

Instituția precizează că, pentru infracțiunile care sunt de competența parchetelor inferioare, cauzele au fost preluate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 325 din Codul de Procedură Penală, pentru continuarea urmăririi penale.

Prin urmare, PÎCCJ are competența de a se ocupa de acest dosar, atât din punct de vedere material, cât și teritorial, și în funcție de calitatea persoanei implicate, pentru toate infracțiunile aflate în cercetare.

Călin Georgescu este cercetat penal

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Georgescu, sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, comunicarea de informaţii false, fals în declaraţii în formă continuată (privind sursele de finanţare a campaniei electorale şi declaraţile de avere), iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe şi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri