Breaking - ICCJ a suspendat pedeapsa fostului șef CNAS Lucian Duță

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 17-09-2025 16:00

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Decizie de ultimă oră în justiție. Pedeapsa fostului șef al CNAS Lucian Duță a fost suspendată de ÎCCJ la mai bine de trei ani de la condamnarea definitivă pentru o faptă prescrisă dispusă de judecătoarele CAB Daniela Panioglu și Alina Gulutan.

Judecătoarea ICCJ Adriana Ispas a admis în principiu recursul în casație formulat de Duță și a dispus suspendarea executării condamnării până la soluționarea recursului în casație, scrie Mediafax.

Practic, judecătoarea ICCJ Adriana Ispas a dispus suspendarea executării pedepsei de către fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, medicul Lucian Duță, condamnat în 25 iulie 2022 de către judecătoarele Daniela Panioglu și Alina Nadia Gulutanu la 6 ani închisoare pentru o pretinsă luare de mită, fapta care la dată condamnării era prescrisă. O condamnare nelegală. Mai exact, judecătoarea ICCJ Adriana Ispas a admis în principiu recursul în casație, dar a dispus suspendarea executării condamnării lui Lucian Duță până la soluționarea recursului în casație pe fond.

Practic, la mai bine de trei ani de la momentul la care a fost condamnat pentru o fapta prescrisă, medicul Lucian Duță va ieși din penitenciar, așteptând decizia definitivă că urmare a soluționării recursului în casație.

Decizia ÎCCJ e în premieră

„Hotărârea ICCJ este una în premieră, din informațiile pe care le deținem, practică până în momentul de față fiind că persoană condamnată să rămână în penitenciar pe durata judecării recursului în casație, chiar dacă în final acesta avea să fie admis. Este un mod de a face justiție cât se poate de sănătos, cu respectarea drepturilor fundamentale, în condițiile în care prin suspendarea executării pedepsei odată cu admiterea în principiu a recursului în casație se evita practic situațiile în care condamnații mai stăteau câteva luni după gratii, până la soluționarea recursului în casație pe fond în sensul achitării și eliberării lor (a se vedea în acest sens cazurile Robert Roșu sau Cristian Popescu Piedone). Cu alte cuvinte, mai erau ținuți câteva luni în detenție pentru a fi apoi achitați definitiv și eliberați”, scrie sursa citată.

Medicul Lucian Duță este apărat de avocatul Flavius Radu din Baroul București.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri