BREAKING Gheorghe Dincă va fi dus din nou la Casa Grozei - Căutările au fost reluate pe lacul din Caracal

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 28-07-2019

Actualizat: 28-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariției Alexandrei, fata de 15 ani din Olt, este dus din nou duminică la casa în care se presupune că a avut loc crima, urmând să fie făcute noi cercetări. Totodată, pentru a doua zi consecutiv, au fost reluate căutările pe lac, conform Mediafax.

Scafandrii nu au găsit sâmbătă, în lacul aflat la circa un km distanță de casa lui Gheorghe Dincă, decât resturi animale, fără a identifica vreo urmă a unei crime.

Totodată, suspectul a fost adus la casa de la ieșirea din Caracal, acolo unde a fost martor la percheziții circa 7 ore. Audierile la fața locului vor fi reluate duminică, a confirmat DIICOT.

În fața anchetatorilor, suspectul nu își recunoate faptele. Spune doar că a făcut foc pentru a se feri de țânțari. În cenuşa aflată într-un butoi metalic din curtea casei, anchetatorii au găsit mai multe fragmente de oase calcinate şi 21 bucăţi dinţi de natură umană, iar în mașina bărbatului era un cercel al Alexandrei, identificat de mama ei.

Sute de oameni s-au strâns sâmbătă în fața casei suspectului huiduind anchetatorii pentru modul în care au acțional și pe Gheorghe Dincă.

Alexandra este dispărută de miercuri, iar joi a reușit să sune de trei ori la 112, unde a anunțat că a fost sechestrată și violată. Polițiștii au ajuns după 19 ore la locația suspectului, acuzând STS că a dat date greșite privind localizarea și că nu au avut mandat să intre. Pe de altă parte, într-un raport al procurorului de caz se arată că mandatul a fost dat la 3.00 noaptea, dar polițiștii au acționat la 6.00 dimineața pentru că nu era echipă la muncă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri