BREAKING David Popovici s-a întors în țară cu două medalii de aur: 'Nu o să mă retrag' / Ce planuri are sportivul

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 03-08-2025 21:26

Actualizat: 04-08-2025 00:30

Article thumbnail

Sursă foto: Oli SCARFF / AFP / Profimedia

David Popovici s-a întors în țară cu două medalii de aur. Pe aeroport, el le-a spus jurnaliștilor că este obosit. „Nu o să mă retrag”, a spus Popovici.

„Sunt obosiți, nu o să avem cea mai bună viteză de reacție, dar suntem aici (...) A fost o întreagă experiență, am reușit să mă autodepășesc”, a spus Popovici.

„Nu o să vă dau nicio veste proastă. Iubesc înotul. Chiar dacă a fost o perioadă dificilă pentru mine (...) nu o să mă retrag”, a spus sportivul.

Întrebat ce planuri de vacanță are, Popovici a răspuns: „Va fi sigur o vacanță în care vom sărbători pe măsură. Undeva unde va fi soare”.

Camelia Potec, despre retragerea lui David Popovici

David Popovici a câștigat două medalii de aur la Campionatele Mondiale de la Singapore: la 100 și 200 de metri liber.

Recent, Camelia Potec a oferit o declarație misterioasă și a dat de înțeles că David Popovici ar putea renunța la sportul de performanță.

„Dacă decide să continue cu sportul de performanţă, lucru pe care mi se pare normal să îl facă, e un început de ciclu olimpic, bineînţeles că nu va alege să înoate fără să înoate repede. Nu va alege să se pezinte la o competiţie cu obiectiv, fără să fie pregătit.

Văzând un David mai matur, toate deciziile vor fi luate cu asumare. Este adevărat că au fost discuţii destul de intense, este adevărat că au fost dubii, este adevărat că s-a vorbit despre o întoarcere în ţară, dar ne bucurăm că acest lucru nu s-a întâmplat. Noi am fost acolo, ştim multe detalii despre ce s-a întâmplat. Este adevărat că are o personalitate foarte puternică. Atunci când simte ceva, simte la intensitate maximă, dar de aceea e o echipă în jurul lui. De aceea suntem aici, alături de el.

De aceea, noi din sportul de performanţă, ştim cum să gestionăm o astfel de situaţie. Este totuşi un copil, are o presiune mare, îşi doreşte să facă totul la cel mai înalt nivel. Cu siguranţă că va trece prin multe momente dificile în viaţa lui.

Asta în primul rând datorită oamenilor de lângă el, dar şi datorită unui psihic foarte puternic. Decizia la final i-a aparţinut lui, dar au fost discuţii foarte multe în cele trei zile dinaintea competiţiilor”, a spus Camelia Potec.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri