Vicepreşedintele brazilian Michel Temer a afirmat luni că un discurs, în care se declară pregătit să preia funcţia după încheierea procedurii de destituire a preşedintei Dilma Rousseff, a fost difuzat din greşeală şi exprimă pur şi simplu punctele sale de vedere care sunt deja cunoscute, relatează Reuters.
Temer a declarat reporterilor că mesajul audio cerând un guvern de unitate naţională era destinat politicienilor care îi sunt apropiaţi şi care l-au întrebat dacă el este pregătit să guverneze după eventuala destituire a lui Rousseff.
El a precizat că discursul către naţiune a fost trimis din eroare unui grup greşit pe WhatsApp, notează Reuters.
Apariţia pe mai multe website-uri după-amiază a acestei bande sonore de 14 minute în care Temer se adresează "poporului brazilian" a fost imediat interpretată de susţinătorii şefului statului ca o nouă dovadă de "lovitură de stat" constituţională pusă la cale de opoziţie contra preşedintei.
Anturajul vicepreşedintelui a explicat cotidianului Folha că el "se antrena pe telefonul său mobil când a fost trimis accidental" discursul.
În discursul acestui responsabil devenit adversar al preşedintei, Temer declară că "marea sa misiune este acum de a pacifica şi unifica ţara". El face apel la toate partidele să lucreze împreună "pentru a scoate ţara din criză", notează France Presse, pe de altă parte.
Temer preia automat puterea pentru o durată maximă de 180 de zile dacă procedura de destituire ajunge în Senat şi este aprobată acolo cu o majoritate simplă. Preşedinta este acuzată de măsluirea conturilor publice.AGERPRES
Brazilia: Vicepreşedintele scapă 'accidental' un discurs, pregătit pentru difuzare
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.020
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
1.020

33
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
33

37
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
37

1.982
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
1.982

27
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
27

28
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
28

1.167
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.167

55
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
55

95
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
95

87
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
87

3.089
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.089

110
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
110

6.614
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
6.614

















Comentează