Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a "diluat" o lege care impunea purtarea măştii în spaţiile publice pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, potrivit Monitorului Oficial din această ţară din America Latină, citat sâmbătă de dpa.
Bolsonaro a aprobat legea privind purtarea de mască în public, adoptată de Congresul Braziliei la 9 iunie, însă s-a opus prevederilor potrivit cărora brazilienii ar fi trebuit să-şi acopere feţele în locuri precum şcoli, magazine şi biserici.
O prevedere referitoare la purtarea de mască în ''spaţiile închise unde se adună oamenii'' ar putea duce la încălcarea drepturilor omului, potrivit palatului prezidenţial.
Bolsonaro a susţinut că o astfel de prevedere ar putea duce la amendarea unor persoane pentru că nu au purtat mască la domiciliu. Şi, dat fiind că nu exista posibilitatea de a adopta doar anumite paragrafe din text, Bolsonaro a blocat prevederea cu totul.
Preşedintele brazilian s-a opus prin veto şi unui alt paragraf, care obliga guvernul să furnizeze măşti categoriilor vulnerabile din punct de vedere social, precum şi unei prevederi care obliga companiile să pună la dispoziţie măşti gratuite pentru toţi angajaţii, relatează Xinhua.
Congresul brazilian va revizui acum obiecţiile lui Bolsonaro şi are 30 de zile la dispoziţie pentru a respinge veto-ul prezidenţial. Reglementările locale privind purtarea măştilor nu vor fi afectate, menţionează dpa.
Peste 1,5 milioane de oameni s-au infectat cu coronavirus în Brazilia, din care peste 63.000 au decedat.
Brazilia - Jair Bolsonaro relaxează legea privind purtarea măştilor în spaţiile publice
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.057
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
1.057

24
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
24

530
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
530

37
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
37

1.061
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
1.061

46
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
46

1.471
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
1.471

2.832
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.832

3.241
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
3.241

3.125
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
3.125

71
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
71

934
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
934

2.967
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.967
















Comentează