Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au luat act, luni, de scrisoarea preşedintelui Iohannis prin care senatorii şi deputaţii sunt informaţi că România va participa, începând cu anul 2017, la Grupul de luptă pentru asigurarea prezenţei înaintate consolidate a NATO din Polonia cu o subunitate de 120 de militari şi cu capabilităţile aferente, conform Agerpres. "Grupul de luptă are rolul de a contribui la asigurarea securităţii, complementar forţelor naţionale de apărare, în situaţii de criză sau conflict. România va asigura rotirea a două contingente cu un tur de misiune de şase luni, în vederea contribuţiei la acest Grup de luptă. (...) Ministerul Apărării Naţionale va desfăşura demersurile necesare punerii în aplicare a responsabilităţii specifice privind generarea, angajarea, pregătirea, participarea şi susţinerea la misiune, în afara teritoriului naţional, a structurii participante", se arată în scrisoare. Fondurile financiare necesare participării forţelor şi mijloacelor Armatei României, la această misiune, vor fi asigurate din bugetul MApN pentru anul 2017", se arată în scrisoarea preşedintelui Iohannis.
Bpr, informate despre participarea României la Grupul de luptă privind prezenţa înaintată a NATO
Explorează subiectul
Articole Similare

21
Lider PSD și președinte de CJ intervine dur în după creşterea taxelor şi impozitelor locale: Mi se pare o prostie ce spune premierul!
21

475
Ideea lui Ghinea, un derapaj taxat european: ENCJ spune că scoaterea CSM de sub controlul magistraților încalcă statul de drept
475

737
Dragoș Damian: Ba da, Florin Manole, șomajul este o formă de lene!
737

1.725
Cât pierd parlamentarii după tăierea de 10% din suma forfetară: din 7.000 de euro rămân cu peste 6.000, lunar
1.725

3.673
CTP mitraliază PSD, USR și achitările din justiție și anunță desființarea dosarului lui Răzvan Cuc: Cum zicea Stalin!
3.673

5.871
Decapitări în PNL la vârful sectoarelor după alegerile locale. Ce se întâmplă cu Sebastian Burduja (surse)
5.871

66
Marcel Ciolacu, pregătit să preia oficial conducerea Consiliului Județean Buzău. Ce apel face fostul lider PSD
66

2.937
PSD refuză „refugiații” din scandalul PNL. Cojocaru îl ține la distanță pe Chirica: Să se spele pe cap şi să-şi rezolve între ei problemele
2.937

3.265
Nicușor Dan vine cu un mesaj categoric de la ședința Consiliului European: Asta e prioritatea României
3.265

53
Liderul USR îi ia apărarea Dianei Buzoianu după dezastrul care a lăsat peste o sută de mii de oameni fără apă
53

3.941
Cine este Irineu Darău, informaticianul cu firmă în Franța propus ministru la Economie
3.941

1.373
Dominic Fritz a devenit cetățean român cu acte în regulă: A depus jurământul de credință
1.373

4.020
S-ar putea răzbuna USR pe PSD după votul dat împotriva Dianei Buzoianu? Fritz anunță cum va vota partidul moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției
4.020

















Comentează