'Bombardierul' care a pus pe jar USR, identificat și dus la Psihiatrie, după alarma falsă cu bombă de la Timișoara

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 09-09-2024

Actualizat: 09-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebok @Pagina de Timiș

Polițiștii l-au găsit pe cel care a lansat alarma cu bombă la hotelul din Timișoara în care este cazată Elena Lasconi, președinta partidului Uniunea Salvați România (USR). Bărbatul a fost amendat și dus la o clinică psihiatrică în vederea efectuării unui control de specialitate.

 

Polițiștii au anunțat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o alarmă falsă, fiind identificat apelantul, un bărbat în vârstă de 50 de ani. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 4000 de lei conform OUG 34/2008 privind apelarea nejustificată a numărului unic pentru apeluri de urgență 112. Totodată, bărbatul a fost transportat la Clinica Psihiatrică “Eduard Pamfil” din municipiul Timișoara în vederea efectuării unui control de specialitate”, a transmis IPJ Timiș, potrivit Mediafax.

VEZI ȘI: VIDEO Alertă cu bombă la cel mai mare hotel din Timișoara! Alarma s-a dovedit falsă

 

Hotelul vizat de alerta fals cu bombă găzduia echipa de campanie a USR

Un hotel de pe bulevardul Revoluției din Timișoara a fost evacuat luni din cauza unei amenințări cu bomba. Operațiunea a început la ora 17.11.

Hotelul găzduiește echipa de campanie a președintei USR, Elena Lasconi.

„E alarmă cu bombă la hotelul în care sunt cazată în Timișoara de vineri și până mâine. Eu acum sunt în afara hotelului.(...) E plin de forțe de ordine, e cel puțin ciudat ce se întâmplă”, a anunțat Lasconi pe Facebook.

Hotelul a fost evacuat în totalitate, fiind vizați angajații și turiștii. Zona a fost izolată, iar echipe de la Poliție și SRI au verificat în interior.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri