Donatorii de sânge din România nu vor mai beneficia, de la 1 ianuarie 2026, de reduceri ale impozitului pe clădiri și terenuri, după ce Guvernul a decis eliminarea acestei facilități fiscale din Codul fiscal. Măsura - parte componentă a Pachetului fiscal II - a fost introdusă prin Legea nr. 239/2025, publicată în Monitorul Oficial la finalul anului trecut, și se aplică începând cu anul fiscal 2026.
Prin acest act normativ, au fost abrogate alineatele din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care permiteau consiliilor locale să acorde reduceri procentuale de impozit persoanelor fizice care:
fac dovada a cel puțin trei donări de sânge într-un an calendaristic;
sunt persoane cu dizabilități.
Prevederile eliminate fuseseră introduse anterior prin Legea nr. 74/2024, promulgată de fostul președinte Klaus Iohannis, care modificase art. 456 din Codul fiscal, oferind autorităților locale posibilitatea – nu obligația – de a sprijini aceste categorii prin facilități fiscale.
Persoanele cu dizabilități și donatorii de sânge, puși la plată
Românii care donează sânge și persoanele cu dizabilități se numără printre categoriile lovite de noile măsuri fiscale adoptate de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Începând cu 1 ianuarie 2026, românii care realizează cel puțin trei donații de sânge anual nu vor mai putea beneficia de reducerea impozitului pe locuință și terenul aferent.
„Persoanele care fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, realizate în conformitate cu prevederile legale privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge si componente sanguine de origine umană, precum si asigurarea calității si securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, nu mai beneficiază de reducerea impozitului pentru clădirea utilizată ca domiciliu si pe terenul aferent acesteia”, se arată în noul act normativ.
Potrivit normelor Ministerului Sănătății, un bărbat poate dona sânge de maximum patru ori pe an, iar o femeie de cel mult trei ori, limite stabilite din rațiuni medicale privind siguranța donatorului.
Ciutacu: „Bolojan taie de la donatorii de sânge, nu de la sinecuri”
Decizia a provocat reacții extrem de dure în spațiul public. Jurnalistul Victor Ciutacu a acuzat Guvernul condus de Ilie Bolojan că lovește exact în categoriile vulnerabile: „Vampirul austeritățiil Bolojan cășună cu taxe pe donatorii de sânge, nici o faptă bună nepedepsită“ - afirmă jurnalistul pe contul său de X cu privire la aceste lucruri.
„În goana sa disperată de a pedepsi așa-zișii beneficiari de privilegii, alții decât îmbuibații de partid și de stat, Ilie Bolojan dă o nouă lovitură mișelească românilor. Taie taman de la donatorii de sânge, într-o țară aflată într-o criză acută de sânge în spitale”, a declarat Ciutacu la România TV.
„Nu știu cum îi ratase până acum, așa că, prin voia Întâistătătorului său, Guvernul a decis ca donatorii de sânge să nu mai beneficieze de scutirile de impozit pe proprietăți. Au scăpat de urgie marii evazioniști ai acului în venă, iar pe fondul unei acute crize de sânge în spitale, care n-a putut fi rezolvată nici prin oferirea de facilități donatorilor, i-a adus rapid nea Ilie Sărăcie în rând cu lumea: să doneze din patriotism și din plăcere, nu care cumva să se simtă nedreptățite alte categorii socio-profesionale deja dijmuite, cum ar fi mamele aflate în concedii de îngrijire a copiilor, veteranii de război, văduvele lor, luptătorii anticomuniști sau chiar călugării“, spune jurnalistul într-un editorial pentru România Tv.
Acesta a ironizat discursul oficial potrivit căruia donarea ar trebui să fie făcută „din patriotism și din plăcere”, în timp ce alte categorii – mame aflate în concediu de creștere a copilului, veterani de război, văduvele acestora sau foști deținuți politici – sunt deja supuse unor presiuni fiscale tot mai mari.
Ce spune exact legea
Din punct de vedere juridic, abrogarea este explicită: 'La articolul 456, alineatele (21), (22), (23), (31), (6) şi (61) se abrogă'. Articolul XII din Legea nr. 239 din 15 decembrie 2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. prevede eliminarea facilităților fiscale introduse anterior în Codul fiscal, iar începând cu 1 ianuarie 2026, consiliile locale nu mai au temei legal pentru a acorda reduceri de impozit donatorilor de sânge sau persoanelor cu dizabilități.
Cu alte cuvinte, nu este o suspendare temporară, ci o eliminare completă din legislația fiscală a acestor stimulente, într-un moment în care spitalele românești continuă să raporteze lipsuri cronice de sânge.
Contextul politic și social
Criticii măsurii susțin că decizia Guvernului riscă să accentueze criza de donări și să transmită un mesaj periculos: solidaritatea civică nu mai este încurajată nici măcar simbolic, în timp ce ajustările bugetare ocolesc zonele sensibile ale aparatului de stat.
„Statul nu mai are nicio legătură cu noțiunea de social. Ai bani, mănânci. N-ai bani, nu ți-e foame. Asta e filosofia”, a mai spus Victor Ciutacu, într-o analiză care a inflamat dezbaterea publică.





























Comentează