Liderul USR Dominic Fritz a declarat într-un interviu acordat G4Media că tensiunile din interiorul coaliției de guvernare nu mai pot continua la nesfârșit și a cerut PSD să ia „odată o decizie clară” privind rămânerea sau ieșirea de la guvernare. Declarațiile vin în contextul consultărilor interne declanșate de PSD pe tema unei eventuale retrageri din Executiv.
„PSD trebuie să decidă: ori la guvernare, ori în opoziție”
Întrebat dacă PSD va face pasul retragerii de la guvernare, Fritz a spus că incertitudinea prelungită afectează funcționarea coaliției.
„Nu știu, dar să ia odată o decizie, pentru că din momentul în care s-a uscat cerneala pe protocolul de coaliție, PSD se gândește dacă mai vrea să rămână la guvernare. Asta în timp ce își dorește să profite de toate privilegiile de care cică profită un partid la guvernare. Și această duplicitate nu cred că se poate menține la nesfârșit”, a afirmat liderul USR.
Potrivit acestuia, PSD ar trebui să își asume public rezultatul consultărilor interne și să nu revină constant asupra propriei decizii.
„Bolojan nu este Ciucă”
Dominic Fritz a susținut că o parte din atacurile PSD sunt generate de faptul că actualul premier, Ilie Bolojan, și miniștrii USR nu se încadrează în tiparele cu care social-democrații erau obișnuiți.
„PSD nu este mulțumit pentru că Bolojan nu este Ciucă. Faptul că USR stă la masă, că participă la decizii, că USR conduce patru ministere importante – toate aceste lucruri sunt un deranj real, pentru că miniștrii USR, dar și premierul, au rezultate reale”, a spus Fritz.
El a adăugat că aceste rezultate „deranjează anumite rețele de interese, de influență și de privilegii construite de-a lungul timpului”.
Apel la calm în interiorul coaliției
Liderul USR a mai precizat că ridică constant problema atacurilor dintre partenerii de guvernare în ședințele coaliției, avertizând că tensiunile publice nu ajută cetățenii.
„În fiecare ședință spun că trebuie să scădem temperatura discursului. Nu pentru că nu aș fi în stare să duc o dezbatere, ci pentru că cetățenii se așteaptă de la noi soluții reale, nu un teatru politic care nu are altă finalitate decât să fie carne pentru structurile de partid”, a declarat Fritz.
În opinia sa, singura miză legitimă a coaliției este livrarea de rezultate concrete pentru români, nu perpetuarea conflictelor politice interne.





























Comentează