Tăierile de salarii pregătite de guvernul Bolojan nu sunt privite cu ochi buni de MAI. Bogdan Despescu trage un semnal de alarmă și spune că există două probleme majore.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a declarat că reducerile cheltuielilor din MAI trebuie evaluate atent, având în vedere rolul instituției și deficitul major de personal.
„Ministerul Afacerilor Interne este cel mai complex minister din România, cu un volum impresionant de activități, atât la nivelul de intervenție cât și la nivel de solicitări. Nu cred că astăzi există vreo activitate unde să nu vedem polițiști, jandarmi, pompieri, oameni care ajută cetățenii, oameni care salvează vieți, oameni care sunt acolo unde este nevoie de ei. (...) Astăzi noi lucrăm undeva cu 22% deficit”, a spus Despescu, vineri, la B1 TV.
Despre impactul financiar, secretarul de stat a afirmat:
„Dacă e să vorbim din punct de vedere al deficitului, la cele 37.000, aproape 37.000 de funcții neocupate, numai jumătate dintre acestea, dacă erau încadrate, în anul 2025, bugetul trebuia să fie suplimentat cu 3,2 miliarde de lei. În ultimii șase ani, prin acest mod de lucru, Ministerul Afacerilor Interne a făcut o economie de peste 2,4 miliarde de euro”.
Privind reducerea cheltuielilor bugetare, oficialul a declarat: „ La acest moment nu există o decizie luată. Noi susținem, cum v-am explicat, nevoia de siguranță. Noi susținem nevoia de a gestiona toată problematica în favoarea cetățenilor. Noi, în cadrul Ministerului, luăm în calcul anumite măsuri, anumite direcții de acțiune. Nu am acum un răspuns cel că aceste activități vor conduce la acel procent de 10%, dar, cu siguranță, decizia trebuie să fie una care să fie luată, așa cum spuneam, gândindu-ne la cei pe care noi îi protejăm”.
PSD refuză tăierea de salarii
„S-a redus celebrul, sau chiar s-a tăiat, dacă nu mă înșel, în totalitate, dacă nu, s-a redus foarte mult, acel celebru spor de antenă, sau cum îi spunea. Pe educație s-au făcut. S-a mărit norma. S-au făcut foarte multe lucruri.
Eu cred că vom găsi soluții și știu că vom găsi soluții, pentru că nu-i un efort foarte mare. Adică reducerea de cheltuieli trebuie să fie pe alte paliere decât reducerea de salarii”, a declarat Sorin Grindeanu.


































Comentează