Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint cu tema ''125 de ani de la naşterea Anei Aslan''.
Conform unui comunicat al băncii centrale, moneda are o valoare nominală de 10 lei, forma rotundă, diametrul de 37 mm, greutate de 31,103 grame şi cant zimţat.
Aversul monedei redă clădirea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", stema României, valoarea nominală "10 LEI" şi anul de emisiune "2022".
Reversul monedei prezintă portretul şi numele doctorului Ana Aslan şi anii între care a trăit aceasta "1897" şi "1988".
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum şi de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 de piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 480,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 125 de ani de la naşterea Anei Aslan au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
BNR lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema '125 de ani de la naşterea Anei Aslan'
Explorează subiectul
Articole Similare

1.379
Cine vrea să îngroape turismul românesc? Acuzații dure la adresa ministrului Economiei: 'Este aceasta strategia partidului pe care îl reprezintă?'
1.379

1.649
Când scapă Bucureștiul de șantierul de la Unirii? Erbașu: 'Ritmul poate accelera dacă sunt bani' / Băluță: 'Nu putem lăsa o groapă în mijlocul orașului'
1.649

2.938
Se închide o centrală pe cărbune din România: Sute de oameni rămân pe drumuri
2.938

65
19.586 de firme şi-au suspendat activitatea în 2025
65

80
Românii devin mai prudenți: numărul locuințelor asigurate obligatoriu este în creștere
80

2.443
Pensii înghețate, promisiuni neclare: ce se întâmplă cu mica recalculare și livrarea pensiilor
2.443

2.691
VIDEO Primarul Daniel Băluță a dat startul lucrărilor la magistrala M4: 14 stații noi de metrou devin realitate pe un traseu de 11 kilometri
2.691

2.132
Avertismentul specialiștilor: Facturile la gaze vor fi cu până la 30% mai mari. Consumul suplimentar, acoperit în special din importuri
2.132

70
India îşi deschide pentru prima dată bursa investitorilor străini direcţi
70

2.618
Scandal după declarațiile ministrului Irineu Darău - FPTR: Turismul nu este partea semnificativă a evaziunii
2.618

2.846
Acuzații grave de mită și fraudă: un arbitraj internațional zguduie industria petrolieră. Shell, Eni și Chevron sunt implicate în scandal
2.846

1.768
Evenimentele pentru care angajații pot lipsi de la muncă în 2026 fără pierderi salariale
1.768

1.852
Șeful Gărzii de Mediu, avertisment după ce Comisia Europeană a dat în judecată România: 'Există o zonă gri în legea deșeurilor'. Cazul celor 4.000 de tone vândute ilegal
1.852

















Comentează