Bloomberg: UE anticipează concesii americane în disputa taxelor vamale la metale

Autor: Diana Pană

Publicat: 25-02-2026 10:12

Actualizat: 25-02-2026 10:13

Article thumbnail

Sursă foto: iStock

Oficialii UE cred că SUA vor modifica în curând taxele vamale la produsele care conţin la oţel şi aluminiu, o problemă care a afectat relaţiile transatlantice şi a fost un punct cheie al negocierilor comerciale, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Decizia reducerii taxelor vamale de 50% aplicate aşa numitelor produse derivate care conţin metale ar putea fi luată în următoarele săptămâni, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Bruxelles-ul invocă încălcarea acordului comercial

De mult timp UE cere atenuarea acestor tarife, oficialii blocului comunitar argumentând că acestea încalcă acordul comercial încheiat anul trecut, care stabileşte un plafon de 15% al taxelor vamale pentru majoritatea produselor europene. În mod regulat SUA revizuiesc lista produselor derivate, sporind volumul mărfurilor cărora lise aplică taxa vamală de 50%. În prezent pe listă sunt mai mult de 400 de produse.

Negocieri dificile şi condiţii respinse de UE

În pofida solicitărilor repetate din partea Bruxelles-ului, Washingtonul a refuzat până acum să reducă tarifele vamale la oţel şi aluminiu şi a cerut Europei, în schimb, să elimine legislaţia sa în domeniul digital, un schimb considerat inacceptabil de blocul comunitar, anunţaseră anterior alte surse.

"Am primit asigurări de la colegii noştri din Statele Unite că ştiu că aceasta este o mare problemă pentru noi şi cercetează această chestiune. Sperăm să avem curând veşti mai bune pe acest subiect", le-a spus marţi europarlamentarilor comisarul pentru comerţ şi securitate economică Maros Sefcovic.

Reprezentantul SUA pentru comerţ nu a răspuns solicitărilor Bloomberg de a face comentarii.

Impact asupra companiilor şi acordului transatlantic

Extinderea listei creează de asemenea dificultăţi companiilor care trebuie să identifice procentul de materiale în mărfurile pe care le exportă, ceea ce erodează beneficiile acordului comercial de anul trecut.

Potenţialul progres vine într-un moment dificil al relaţiilor transatlantice. Ratificarea acordului comercial UE-SUA încheiat anul trecut este sub semnul întrebării, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aşa-numitele 'taxe reciproce' pe care Trump le-a decretat în 2025 sunt ilegale.

Sefcovic s-a aflat în ultimele zile în contact cu omologii din SUA, susţin sursele, şi i-a informat luni pe ambasadorii blocului comunitar în legătură cu cele mai recente evoluţii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri