Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 31-03-2026 11:05

Article thumbnail

Sursă foto: Binance

Mulți oameni intră în lumea criptomonedelor atrași de știrile despre creșteri spectaculoase de preț. Totuși, înainte de a cumpăra primul Bitcoin sau Ethereum, este esențial să înțelegi două concepte de bază: trading și investing (tranzacționare versus investiție). Deși ambele implică bani și crypto, ele sunt foarte diferite ca scop, timp și abordare.

Investing (investiția pe termen lung) înseamnă să cumperi un activ (cum ar fi Bitcoin sau Ethereum) pentru potențialul său pe termen lung (luni, ani sau chiar zeci de ani). Scopul nu este să vinzi repede la un preț mai mare, ci să beneficiezi de creșterea generală a proiectului sau a pieței. Investitorii cumpără și păstrează activul, ignorând fluctuațiile zilnice de preț. Această strategie se potrivește persoanelor care au încredere în tehnologia blockchain, în adopția în creștere a criptomonedelor și în viitorul lor ca monedă digitală globală.

Trading (tranzacționarea), în schimb, înseamnă cumpărarea și vânzarea frecventă a criptomonedelor cu scopul de a obține profit din mișcările de preț pe termen scurt. Traderii nu se concentrează pe valoarea pe termen lung a unui proiect, ci pe graficele de preț și pe tendințele pieței. Ei pot ține o poziție câteva minute (scalping), câteva ore sau zile (day trading) sau câteva săptămâni/luni (swing trading). Tradingul necesită timp zilnic, analiză atentă și o toleranță mare la stres și risc.

Diferența principală stă în timp și scop. Investiția pe termen lung este ca și cum ai planta un copac și ai aștepta să crească ani de zile. Trading-ul este ca și cum ai cumpăra și vinde fructe din livadă în fiecare zi, încercând să profiți de variațiile mici de preț. Investiția se bazează mai mult pe analiza fundamentală (FA - fundamental analysis), adică evaluarea tehnologiei, echipei, utilității și potențialului real al unui proiect. Tradingul se bazează în principal pe analiza tehnică (TA - Technical analysis), adică analiza graficelor de preț din trecut și al volumului de tranzacții pentru a anticipa mișcările viitoare.

Practic, un investitor ar putea cumpăra Bitcoin și Ethereum și nu s-ar atinge de ele timp de 5-10 ani, crezând în creșterea adopției globale. Iar un trader ar putea folosi graficele pentru a cumpăra Ethereum la un nivel de suport și a vinde la rezistență, sau ar face day trading pe fluctuațiile zilnice. Mulți oameni combină ambele abordări: o parte din portofoliu o țin pe termen lung (HODL – un termen din crypto care vine de la „hold on for dear life”), iar o parte mai mică o folosesc pentru trading activ.

Ce este analiza tehnică (TA) și cum funcționează?

Analiza tehnică presupune că toate informațiile importante despre un activ (știri, sentimentul pieței, evenimente) sunt deja reflectate în prețul său. Traderii studiază graficele pentru a identifica trenduri (direcții ale prețului), niveluri de suport (prețuri la care cumpărătorii intervin și opresc scăderea) și niveluri de rezistență (prețuri la care vânzătorii opresc creșterea).

Indicatorii populari includ:

·       Moving Averages (MA) – medii ale prețului pe o perioadă (de exemplu, ultimele 50 sau 200 de zile). Ele ajută la identificarea tendinței.

·       RSI (Relative Strength Index) – măsoară dacă un activ este „supracumpărat” (peste 70 – posibil să scadă) sau „supravândut” (sub 30 – posibil să crească).

·       MACD și Bollinger Bands – ajută la detectarea schimbărilor de moment și a volatilității (cât de mult variază prețul).

Deși analiza tehnică oferă semnale de cumpărare sau vânzare, ea nu este perfectă. Poate da semnale false, mai ales pe intervale scurte de timp sau în piețe cu lichiditate mică.

Ce este analiza fundamentală (FA) și cum funcționează?

Analiza fundamentală (FA) este o metodă care evaluează valoarea reală (sau „intrinsecă”) a unei criptomonede, uitându-se dincolo de prețul de pe grafic. În loc să analizeze doar mișcările de preț, investitorii care folosesc această analiză studiază calitatea și potențialul pe termen lung al proiectului.

Ei analizează aspecte precum tehnologia din spatele monedei, echipa de dezvoltatori, utilitatea reală a proiectului (use case), tokenomics (cum este structurată economia tokenului – câți tokeni există, cum sunt distribuiți, dacă există inflație sau deflație), gradul de adopție (câte persoane îl folosesc), date on-chain (cum ar fi numărul de adrese active sau volumul de tranzacții pe blockchain), roadmap-ul viitor, parteneriatele și comunitatea.

Scopul analizei fundamentale este să determine dacă o criptomonedă este subevaluată (preț prea mic față de potențialul ei) sau supraevaluată. Această abordare este folosită în special de investitorii pe termen lung, care vor să păstreze activul ani de zile.

Precum analiza tehnică, nici cea fundamentală nu e perfectă. Ea poate ignora mișcările rapide de preț cauzate de hype sau panică pe piață. De aceea, mulți oameni combină cele două analize pentru decizii mai bune.

Ce trebuie să știi înainte să începi să investești sau să faci trading în crypto?

Piața crypto este extrem de volatilă. Prețurile pot crește cu 20-50% într-o zi sau pot scădea la fel de rapid. Această volatilitate oferă oportunități, dar și riscuri mari de pierdere.

Nu investi și nu face trading cu banii de care ai nevoie. Regulă de aur: folosește doar banii pe care îți permiți să îi pierzi complet. Mulți începători pierd bani pentru că intră cu așteptări nerealiste de îmbogățire rapidă.

Psihologia tradingului este crucială. Emoții principale sunt frica (care te face să vinzi în panică la scăderi) și lăcomia (care te face să cumperi la vârf sau să ții prea mult). FOMO (fear of missing out – teama de a rata o creștere) este foarte comună în crypto. Pentru a contracara asta, creează-ți un plan de trading/investiție clar și respectă-l: când cumperi, când vinzi, cât riști maxim per tranzacție.

Gestionarea riscului este esențială. Folosește instrumente precum:

·       Stop-loss: un ordin automat care vinde un activ dacă prețul scade sub un anumit nivel, limitând pierderile.

Exemplu: Dacă am cumpărat BTC la 70.000 $, plasez un stop-loss la valoarea de 68.000 $, iar prețul BTC scade până la 50.000 $, tranzacția mea se încheie când BTC scade la 68.000 $, ceea ce limitează scăderile ulterioare.

·       Take-profit: un ordin automat care încheie tranzacția dacă activul ajunge la un anumit nivel, ceea ce duce la marcarea automată a profitului.

Exemplu: Dacă am cumpărat BTC la 70.000 $, plasez un take-profit la valoarea de 75.000 $, iar prețul BTC crește până la 80.000 $, tranzacția mea se încheie când BTC ajunge la 75.000 $, ceea ce îmi securizează profitul.

Important este că ambele ordinte (stop-loss și take-profit) pot fi stabilite și plasate oricând (și când intru în tranzacție și pe timpul acesteia). Nu trebuie să stai non-stop pe grafice!

·       Diversificarea: nu pune toți banii într-un singur activ. Împarte-i între Bitcoin, Ethereum, stablecoins (monede stabile legate de dolar) și alte proiecte.

Pași practici pentru a începe responsabil: educă-te continuu (articole, cursuri gratuite de pe Binance Academy etc.), alege un exchange de încredere (cum ar fi Binance), completează verificarea identității (KYC) și activează 2FA (autentificare în doi pași) pentru securitate și ține un jurnal al tranzacțiilor pentru a învăța din greșeli.

Concluzie și sfaturi finale

Crypto oferă oportunități mari, dar și riscuri pe măsură. Indiferent dacă alegi investing sau trading, succesul vine din educație continuă, disciplină și gestionarea emoțiilor. Nu există scheme de îmbogățire rapidă. Tradingul nu este un joc, ci o activitate care necesită timp, răbdare și practică.

Începe ușor, învață constant, protejează-ți fondurile (folosește hardware wallet pentru sume mari) și nu lăsa hype-ul de pe rețelele sociale să-ți dicteze deciziile. Fă-ți propriile cercetări (DYOR – Do Your Own Research). Dacă respecți aceste principii de bază, vei avea șanse mult mai mari să navighezi cu succes în lumea volatilă, dar fascinantă, a criptomonedelor.

____

Curios să afli mai multe? Accesează https://www.binance.com/ro/academy/articles și folosește filtre pentru a găsi mai ușor articolele potrivite nivelului tău de cunoștințe sau interesului tău. Reține că ar putea fi necesar să te înregistrezi pentru a vedea articolele în limba română.

Binance Academy este o platformă educațională de top despre blockchain și criptomonede, care oferă peste 1.000 de articole și noțiuni explicative, plus cursuri despre blockchain, criptomonede, Web3 și multe altele. Lansată în 2018, aceasta deservește milioane de cursanți din întreaga lume în peste 30 de limbi, inclusiv în limba română. Tot conținutul este accesibil gratuit.

Ce mai poți citi:

Ce trebuie să știi înainte de a cumpăra criptomonede?

Ghidul începătorului în trazancțiile crypto

12 termeni pe care să îi cunoști dacă vrei să tranzacționezi crypto

Google News
Comentează
București
Temperatură7°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri