Consiliul suprem al securităţii naţionale din Iran a afirmat sâmbătă că "peste 200 de persoane" au fost ucise în manifestaţiile care au loc în Republica Islamică de două luni şi jumătate, relatează AFP şi dpa, conform AGERPRES.
Acest bilanţ cuprinde "decese din rândul civililor şi forţelor de securitate, victime ale ciocnirilor între grupări opuse, participanţi la revolte, grupuri contrarevoluţionare şi separatişti", a consemnat agenţia oficială Irna.
Luni, generalul Amirali Hajizadeh, comandant al forţei aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, a indicat un bilanţ de peste 300 de decese.
Consiliul securităţii a mai estimat totodată sâmbătă că pagubele înregistrate în această perioadă se ridică la "mii de miliarde de riali" (360.000 de riali fiind echivalentul a 1 dolar SUA).
Mişcarea de contestare a fost declanşată de decesul la 16 septembrie al tinerei kurde Mahsa Amini, reţinută de poliţie pentru încălcarea codului vestimentar strict pentru femei.
Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a asigurat la rândul său sâmbătă că Parlamentul şi Autoritatea judiciară se preocupă de chestiunea obligativităţii vălului pentru femei şi a promis "rezultate rapide", fără a preciza însă în ce sens ar putea fi modificată legea.
El a menţionat într-un discurs la Qom că miercuri a avut loc "o reuniune cu comisia culturală a parlamentului şi rezultatele se vor vedea într-o săptămână sau două".
În ce-l priveşte, preşedintele iranian Ebrahim Raissi a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă la Teheran că "legea fundamentală (a ţării) are valori şi principii solide şi imuabile, (...) dar există metode de implementare a Constituţiei ce pot fi modificate".
Bilanţul protestelor sângeroase din Iran se ridică la peste 200 de decese. Obligativitatea vălului, în atenţia autorităţilor
București
4°C
Articole Similare

14
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
14

19
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
19

583
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
583

81
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
81

479
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
479

1.355
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.355

80
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
80

2.293
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.293

4.800
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.800

2.185
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.185

2.470
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.470

1.535
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.535

2.403
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.403
















Comentează