Parlamentul german a adoptat joi o lege menită să accelereze şi să simplifice achiziţionarea de armament pentru forţele armate, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Proiectul a fost adoptat joi de Bundestag cu voturile partidelor de guvernământ - alianţa conservatoare de centru-dreapta Uniunea Creştin-Democrată - Uniunea Creştin Socială (CDU-CSU) şi SPD (de centru-stânga). Partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a votat de asemenea pentru această măsură.
În consecinţă, contractele de apărare vor fi atribuite mult mai frecvent decât înainte, fără proceduri de licitaţie îndelungate. Reforma va creşte semnificativ limitele până la care sunt permise astfel de atribuiri directe.
Deputatul SPD Mahmut Özdemir a declarat că aceste modificări marchează o abatere de la regulile de achiziţii publice concepute pentru perioade de pace, dar a argumentat că sunt necesare pentru a consolida capacităţile de apărare ale Germaniei în contextul tensiunilor internaţionale crescute.
Verzii şi Partidul stângii au votat împotriva proiectului de lege respectiv.
Germania a relaxat anul trecut regulile privind datoria publică pentru a permite cheltuieli mai mari pentru Bundeswehr.
Membrii NATO şi-au stabilit obiectivul de a investi anual 5 % din Produsul Intern Brut (PIB) în apărare şi securitate până cel târziu în 2035.





























Comentează